A murit Eugen Brătucu, unul dintre cei mai respectați chirurgi din România. Colegiul Medicilor: „Un reper de profesionalism”

Publicat: 27 02. 2026, 12:50
Actualizat: 27 02. 2026, 12:52
Medicul Eugen Brătucu

Profesorul universitar doctor Eugen Brătucu, unul dintre cei mai respectați chirurgi ai României, a încetat din viață și lasă în urmă o carieră impresionantă și generații întregi de medici formați sub îndrumarea sa.

Anunțul a fost făcut de Colegiul Medicilor din Municipiul București, care a transmis un mesaj de condoleanțe în care subliniază rolul esențial pe care profesorul l-a avut în comunitatea medicală.

„Colegiul Medicilor din Municipiul București transmite condoleanțe familiei Prof. Dr. Eugen Brătucu, profesor de chirurgie, mentor pentru generații întregi de medici, un membru dedicat al comunității medicale din România. Prin profesionalism, devotament și contribuțiile remarcabile la dezvoltarea medicinei, Domnul Prof. Dr. Eugen Brătucu a influențat profund atât pacienții, cât și colegii din întreaga țară, fiind un reper de profesionalism. Gândurile noastre se îndreaptă cu profundă compasiune către familia îndurerată, prieteni și colegi. Transmitem sincere condoleanțe tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în mesajul transmis de Colegiul Medicilor.

Moartea profesorului Eugen Brătucu reprezintă o pierdere majoră pentru sistemul medical românesc, într-un moment în care experiența și expertiza marilor profesori sunt mai necesare ca oricând, notează stiripesurse.ro.

Cine a fost medicul Eugen Brătucu

Prof. Univ. Dr. Eugen Brătucu s-a format profesional în cadrul Clinicii de Chirurgie a Spitalului Clinic Caritas din București, sub coordonarea profesorului Dumitru Burlui. A urcat, prin muncă și rigoare, toate treptele profesionale și academice, până la poziția de profesor universitar.

Începând cu anul 1992, a condus Clinica de Chirurgie Generală a Spitalului Clinic Caritas, iar ulterior a devenit șef al Clinicii de Chirurgie Generală la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” din București, contribuind decisiv la dezvoltarea chirurgiei generale și oncologice din România.

Funcții academice și recunoaștere națională

De-a lungul carierei, Eugen Brătucu a fost:

  • medic primar chirurgie generală;
  • profesor universitar la UMF „Carol Davila” din București;
  • prodecan al Facultății de Medicină;
  • membru titular al Academiei de Științe Medicale din România din 2009;
  • președinte al Societății Române de Chirurgie.

De asemea, el a fost implicat activ în cercetarea științifică, în viața academică și în formarea profesională a tinerilor medici, fiind considerat un model de disciplină, exigență și dedicare față de pacienți.

Autorul mai recomandă:

De ce tot mai mulți medici români lasă spitalele de top din străinătate și se întorc în țară

Noi piste în cazul morții doctoriței din Buzău. Ce au descoperit anchetatorii în camera de gardă

Doctorița găsită moartă fusese ATACATĂ, în trecut, de un șef de secție de la Floreasca, în timpul unei operații: „Mi-a provocat o rană sângerândă”