Alexandru Rafila: „Pregătirile pentru valul cinci să înceapă imediat. Nu cred că îl putem evita, dar să fie cu cât mai puține decese”

Publicat: 23 11. 2021, 16:54
Actualizat: 23 11. 2021, 16:55
Alexandru Rafila

Deputatul PSD Alexandru Rafila, propunerea PSD pentru funcția de ministru al Sănătății, a declarat, marți, că are în program creșterea accesibilității la testarea COVID pentru orice persoană care crede că ar putea fi infectată și a precizat că, în perspectiva valului 5 al pandemiei, trebuie dezvoltate serviciile ambulatorii, dar și „să încetăm cu medicația de acasă”.

„Pregătirile pentru valul cinci trebuie să înceapă imediat. Nu cred că îl vom evita, dar trebuie să fie unul cu amplitudine cât mai mică și cu cât mai puține decese”, a atras atenţia, marţi, Alexandru Rafila.

Dacă va fi învestit în funcția de ministru al Sănătăţii, Rafila își propune să crească numărul românilor care se testează pentru depistarea COVID.

Întrebat ce trebuie făcut, Alexandru Rafila a spus că primul lucru este „asigurarea accesului precoce al pacienților la servicii ambulatorii” și încurajarea oamenilor ca de la primele simptome să se prezinte la medic.

„Soluțiile sunt de dezvoltare a serviciilor ambulatorii. Trebuie să ne ajute medicii de familie și atât cât se poate tratamentul de administrat corect în ambulatoriu. Să încetăm cu medicația care nu are de-a face cu infecția și care e practicată pe scară largă în România – medicația de acasă”, a mai precizat acesta. Alexandru Rafila a subliniat că, în valul 4, România a fost pe primul loc în lume privind decesele, iar unul dintre motive este legat de faptul că oamenii au mers târziu la medic.

„Noi am fost pe primul loc în lume în ceea ce privește numărul de decese raportat la populație și lucrul acesta nu este întâmplător pentru că această neîncredere a oamenilor în sistemul de sănătate în general a făcut ca ei să se prezinte foarte târziu la medic și lucrul acesta trebuie să se schimbe”, a mai subliniat Rafila.

Ministrul propus pentru Sănătate a mai adăugat că are în program și creșterea accesibilității la testare.