Prima pagină » Actualitate » Călin Georgescu la IPJ Ilfov. Susținătorii l-au întâmpinat cu „Călin Georgescu, te iubim!”

Călin Georgescu la IPJ Ilfov. Susținătorii l-au întâmpinat cu „Călin Georgescu, te iubim!”

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, va ajunge din nou în fața polițiștilor. Marți s-a anunțat, de către Parchetul General, că a fost extinsă urmărirea penală în cazul acestuia. 

Călin Georgescu a făcut niște declarații în care ar fi citat din liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu. Luni, Georgescu a transmis public un mesaj referitor la decizia de a nu se mai implica în politică și de a fi doar un observator.

În această etapă a anchetelor, se pot adăuga noi infracțiuni pe numele lui Călin Georgescu și se pot face noi audieri.

În curând, se va sfârși măsura preventivă de control judiciar asupra sa, iar procurorii trebuie să decidă dacă și ce măsură vor aplica pe viitor, în cazul acestuia.

Este luată în calcul și o decizie cu privire la încălcarea controlului judiciar din partea lui Călin Georgescu.

Georgescu a ieșit la scurt timp din sediul poliției, a fost întâmpinat cu flori și a dat câteva autografe simpatizanților pe cartea semnată de el: „Marea Renastere – Adevăr, Libertate, Suveranitate”. Nu a făcut nicio declarație de presă.

CITEȘTE ȘI:

Valentin Stan: „Declarația lui Georgescu apare și în BIBLIE, în Vechiul Testament”

Parchetul General extinde urmărirea penală a lui Călin Georgescu pentru PROPAGANDĂ legionară

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Continentele Pământului pierd apă dulce într-un ritm alarmant. Avertismentul Băncii Mondiale
Digi24
Rusia oferă primele detalii despre presupusul atac ucrainean asupra reşedinţei lui Putin. Cum descrie Moscova evenimentele
Cancan.ro
O nouă descoperire uluitoare în cazul Rodicăi Stănoiu, după substanțele afrodisiace. Ce obiecte s-au ridicat din locuință
Prosport.ro
Ce mai face Arpad Paszkany. Iubita mai tânără l-a fotografiat în vila lor luxoasă din Marbella
Adevarul
Cazul unei adolescente aflată la risc de deportare din Danemarca a atras atenția lui Musk. Comentariul acestuia a suscitat un val de reacții online
Mediafax
România intră în 2026 cu accize majorate la pompă și la raft. Iată cu cât cresc lucrurile
Click
Lumea filmului, în doliu. A murit îndrăgitul actor care a jucat în cel mai bun serial din toate timpurile
Digi24
Vladimir Putin a transmis rușilor cel mai scurt mesaj de Anul Nou de la începutul războiului. Ce le-a spus dictatorul
Cancan.ro
Prima imagine cu Dan Petrescu după chimioterapie: boala l-a topit pe picioare. E de nerecunoscut
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un român va participa la Raliul Dakar 2026. În ce categorie se va înscrie acesta?
Descopera.ro
Leacuri de mahmureală: Cum faci să elimini alcoolul repede?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
6 orașe „pierdute” pe care arheologii nu le-au găsit niciodată