Care sunt simptomele rujeolei și ce complicații poate da boala. Este epidemie în România!

Publicat: 06 12. 2023, 13:19
FOTO - Caracter ilustrativ: Shutterstock

Ministerul Sănătății a declarat marți epidemie de rujeolă la nivel național, în contextul în care sunt aproape 2.000 de cazuri la nivel național, în 29 de județe.

“Motivele au fost generate de acumularea unui număr de aproape 2.000 de cazuri, care evoluează în 29 de judeţe din România. Este o situaţie cu care de-a lungul timpului ne-am mai întâlnit şi această declarare a epidemiei face posibilă  accelerarea campaniei de vaccinare, inclusiv vaccinarea la o vârstă mai mică, la 9-11 luni, a copiilor.

În mod evident, transmiterea susţinută în comunitate a infecţiei cu virusul rujeolic este cauzată de acumularea unei mase receptive de copii care nu au fost vaccinaţi, acoperirea vaccinală este redusă, 78% pentru prima doză, 62% pentru doza a doua. Iar acest lucru, cazurile de rujeolă care se înmulţesc, ne pune sigur probleme legate de sănătatea publică”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.

Care sunt simptomele rujeolei și ce complicații poate da boala

În acest context, este important de știut care sunt simptomele rujeolei, dar și complicații grave – poate ajunge chiar și la deces! – poate da boala.

Rujeola (pojarul) este o infecție virală, foarte contagioasă, provocată de virusul Morbillivirus. Este o boală a copilăriei care afectează celulele pulmonare și faringiene. Se răspândește ușor prin tuse, strănut sau atingerea unei suprafețe contaminate.

Virusul care provoacă rujeola poate trăi până la 2 ore pe suprafețe sau în aerul din camera în care o persoană infectată a tușit sau a strănutat.

Rujeola se manifestă, în principal, printr-o erupție cutanată care apare la aproximativ 2 săptămâni de la infectare. Petele roșiatice sunt răspândite pe tot corpul iar, în această etapă, pacienții sunt foarte contagioși. Trebuie avut în vedere faptul că, uneori, la anumite persoane cu un sistem imunitar scăzut, se poate întâmpla ca erupția cutanată să nu se manifeste.

Rujeola, principala cauză de deces în rândul copiilor în lume

Copiii foarte mici și persoanele cu imunitate scăzută pot dezvolta o formă gravă de boală. Complicațiile apar în 30% dintre situații, iar cele mai severe sunt: encefalită, pneumonie, laringită acută, bronhopneumonie, otită, diaree severă cu deshidratare secundară, convulsii, complicațiile asociate cu sarcina (avort spontan, naștere prematură sau greutate redusă a fătului).

Statisticile arată că 1 din 4 persoane care fac rujeolă are nevoie de internare în spital, iar fără vaccinare, în medie, 1 din 1.000 de bolnavi de pojar moare. Cea mai bună metodă de prevenire a rujeolei este vaccinarea.

La nivel global, rujeola este principala cauză de deces în rândul copiilor. Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor estimează că aproximativ 160.000 de copii mor în fiecare an din cauza complicațiilor bolii.