Ce se întâmplă acum la locul detonării stâncii din Dunăre
Pe contul de Facebook al Apelor Române au fost postate, marți dimineața, câteva filmulețe din locul în care, ieri, stânca Pârjoaia de pe Dunăre a fost detonată cu 100 kg de explozibil. La fața locului, în acest moment, continuă acțiunile de încărcare a barjelor și au fost mobilizate excavatoare uriașe.
Ce se întâmplă acum în locul în care a avut loc Detonarea Stâncii Pârjoaia
Luni, stânca Pârjoaia de pe Dunăre a fost ”dislocată” în urma unei noi explozii. Radu Miruță a precizat ieri că intervenția s-a încheiat cu succes și ar putea contribui la creșterea debitului Dunării către Centrala Nucleară de la Cernavodă, iar marți dimineață ministrul interimar al Apărării anunța că nivelul apei a crescut marți cu 2 centimetri față de luni, deși prognozele indicau o scădere de 2 centimetri.
Pe contul de Facebook al Apelor Române au fost postate câteva filmulețe de la locul exploziei, acolo unde continuă în acest moment acțiunile de încărcare a barjelor. Potrivit comunicatului emis, operațiunile de intervenție de la fața locului au o ”complexitate deosebită”, iar scopul final ar fi acela de a dirija o parte din debitul Dunării de pe brațul Bala spre Dunărea Veche, adică de a reuși creșterea nivelelor Dunării cu până la 10-12 cm.
Potrivit ministrului interimar al Apărării, detonarea stâncii a fost necesară atât pentru îmbunătățirea condițiilor de navigație, cât și pentru facilitarea lucrărilor de dragare pe brațul vechi al Dunării.
Stânca Pârjoaia de pe Dunăre a fost detonată cu 100 kg de explozibil. Miruță s-a implicat personal
„Ce s-a reușit prin dislocarea acestei stânci este un lucru necesar atât navigației, cât și dragării pe viitor, ușurarea dragării Brațului, a Dunării Vechi. E un succes”, a declarat ministrul.
„Urmează în zilele următoare, în orele următoare, cele două barje care au fost aduse aici să fie încărcate cu cât de mult se poate din ceea ce s-a dislocat. E o macara de mare tonaj care va extrage bucata de stâncă dislocată. Ce poate din ea va elibera suplimentar”, a explicat ministrul.