Cele mai frumoase imagini din România, într-un concurs viral de fotografie

Publicat: 16 11. 2021, 08:30
Actualizat: 16 11. 2021, 08:38

Chiar înainte de 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, cei mai talentați fotografi din țară concurează într-o competiție uimitoare, prin care sunt căutate cele mai impresionante imagini din România. Competiția Romania NOW face parte dintr-o inițiativă amplă, organizată de Nordis Group, cu scopul de a promova brandul de țară în afara granițelor.

În perioada 4-21 noiembrie 2021, fotografii sunt invitați să posteze pe Instagram cele mai incredibile imagini prin care au surprins România, așa cum o văd prin lentila aparatului lor foto. Pădurile arămii, munții acoperiți de ceață, viața rurală, animalele sălbatice, tradițiile și folclorul, natura plină de mister, arhitectura interbelică, arta stradală și emoția anilor care au trecut peste generații au servit drept inspirație pentru miile de fotografii care au fost înscrise în competiție.

La final, 26 dintre cele mai frumoase și spectaculoase imagini ale României vor fi alese de un juriu format din reprezentanți de renume, precum Catrinel Marlon – actriță și model internațional, Cătălin Gruia – redactorul șef National Geographic România, F. Dilek Uyar – fotografă premiată internațional, Raluca Michailov – Owner & General Manager Forbes România, Emanuel Poștoacă – fondator Nordis Group și Karin Mueller – senior picture editor la Conde Nast Traveller.

România este surprinzătoare și de o frumusețe rară, iar acest concurs este un moment potrivit pentru ca fotografii talentați să se facă remarcați.

La finalul campaniei, fotografiile câștigătoare vor fi publicate într-un album de colecție dedicat României, care va fi vândut în mai multe locații cheie din țară. De asemenea, cei 26 de câștigători vor câștiga expunere, dar și premii în euro, pentru că organizatorii oferă 10.000 de euro marelui câștigător, și câte 500 de euro pentru alți 25 de câștigători.

Cei care doresc să se înscrie în competiție, o pot face până pe 21 noiembrie 2021 și pot afla mai multe despre regulamentul competiției AICI.