Ciobănescul german Sonya caută DROGURI în aeroport / AIR Schengen aduce măsuri sporite de securitate

Publicat: 30/03/2024, 08:15

Odată cu intrarea în Schengen, sunt desființate barierele dintre România și celelalte state membre, însă se vor spori măsurile de securitate. Printre acestea se numără și patrula cu echipaj canin, specializat în depistarea substanțelor interzise. Unul dintre câinii care se va ocupa de această treabă este și Sonya, un ciobănesc german în vârstă de 10 ani. Am cunoscut-o pe Sonya în Aeroportul Otopeni, alături de conductorul său, agent șef principal Damian Constantin.

Echipa formată din conductorul Damian Constantin și câinele Sonya are o istorie care a început în 2015. Între polițist și „colega” sa s-a dezvoltat o relație bazată pe empatie care durează și azi:

Dacă mă simte că nu sunt în apele mele, nu face nimic toată ziua, ne spune ag. șef princ. Damian

Odată aflată printre oameni, Sonya a făcut ce știa ea mai bine: a patrulat, a adulmecat, a verificat, însă nu s-a îndepărtat niciodată prea mult de conductorul ei. Sonya are 10 ani și, în mod normal, un astfel de câine la această vârstă ar fi pensionat.

Sonya, însă, și-a amânat pensionarea cu acordul specialiștilor din cadrul Centrului Kinologic de la Sibiu, unde au loc antrenamentele acestui gen de câini. În mod normal, dată fiind activitatea solicitantă pe care o desfășoară, ar fi trebuit să se retragă la vârsta de 8-9 ani.

Pregătirea e continuă. Toată viața. Cea de specializare, între trei și patru luni, ne dezvăluie conductorul Damian.

Câinele este controlat, în mare parte, din tonul vocii conductorului. Odată ce i s-a spus să stea, aceasta s-a întins în  Aeroportul Otopeni și n-a mai mișcat până la comanda „șefului” său.

Pe cât pare de cuminte, pe atât este de eficientă în a scotoci după droguri. Conductorul ne-a dezvăluit că fratele Sonyei, Samir, a lucrat pentru Jandarmeria Română.

În activitatea ei, a descoperit cantități semnificative  de substanțe stupefiante și chiar a ajutat la depistarea unei capturi în vama din Croația, ne mai spune conductorul Constantin Damian.

CITEȘTE ȘI:

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
INTERDICȚIA este clară în România. Gestul pentru care poți lua o AMENDĂ uriașă
Săptămâna Mare, perfectă pentru acești nativi. Succes în dragoste, spor la bani
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Astăzi se împlinesc 79 de ani de când Hitler o lua de soţie pe Eva...