Cum ar putea scăpa Elena Udrea și Ioana Băsescu de unele dintre cele mai răsunătoare dosare penale după decizia ICCJ. Zegrean: „Dacă fost invocată prescripția și s-a respins, nu vor beneficia”

Publicat: 25 10. 2022, 19:48
Actualizat: 25 10. 2022, 19:48
Ioana Băsescu (stânga), Elena Udrea (dreapta)

Elena Udrea și Ioana Băsescu ar putea scăpa de unele dintre cele mai răsunătoare dosare penale în urma unei decizii date de Curtea de Casație și Justiție care are la bază termenul de prescripție.

Înalta Curte de Casație și Justiție a emis marţi o decizie privind aplicarea hotărârilor Curţii Constituţionale referitoare la prescrierea faptelor care, conform magistraţilor, va duce la încetarea procesului penal sau la clasarea în mii de cauze.

Astfel toți cei care au fost implicați în dosare penale la care s-a împlinit termenul de prescripție în perioada dintre cele două decizii ale Curții Constituționale beneficiază de împlinirea termenului de prescripție, deci beneficiază de încetarea procesului penal, precizează Augustin Zegrean, fostul președinte al CCR.

„În punctul doi vin și spun că dacă s-a discutat în apel, în instanța de apel a fost invocată prescripția și prescripția s-a respins, nu mai poate fi făcută o cerere de contestație în anulare acum, deci aceștia nu vor beneficia”, a mai spus Augustin Zegrean, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României.

Elena Udrea și fiica fostului președinte, Traian Băsescu ar putea beneficia de această decizie în dosarul „Hidroelectrica” și „Finanțarea campaniei prezidenţiale din anul 2009”.

Dosarul „Hidroelectrica”

Elena Udrea rămâne să fie judecată pe fond în Dosarul Hidroelectrica de magistratul Corina Ciobanu, după ce la termenul din 17 octombrie, avocații fostului ministru al Turismului au recuzat-o pe judecătoare pe motiv că aplică legislația națională în fața dispozițiilor CEDO.

Pe data de 15 septembrie judecătoarea Corina Ciobanu i-a admis Elenei Udrea o serie de excepții de neconstituționalitate legate de dispozițiile care reglementează confiscarea specială. Judecătoarea a dispus, atunci, sesizarea CCR, însă motivarea nu a fost pe placul avocaților Elenei Udrea, care au folosit argumentarea pentru a-l recuza pe magistrat luni, 17 octombrie.

Elena Udrea este acuzată de DNA că a acceptat promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, în anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu compania producătoare de energie.

Dosarul finanțării campaniei electorale din 2009

Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (2 fapte) şi spălare a banilor (5 fapte), potrivit DNA.

Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului preşedintelui Traian Băsescu, va fi judecată pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor (2 fapte).

Procurorii cereau menținerea pedepsei de 8 ani de detenție pentru Elena Udrea și de 5 ani cu executare pentru Ioana Băsescu.

Sursa: Antena 3