DAVOS, nu! ONU, nu! „Priorităţile” de politică externă ale lui Nicuşor Dan, explicate de politologul Ştefan Popescu

Publicat: 19 01. 2026, 14:06
Actualizat: 19 01. 2026, 14:07

„Eu nu umblu teleleu prin lume” a fost răspunsul preşedintelui Nicuşor Dan, transmis de consilierul prezidenţial pe probleme de securitate internă, Marius Lazurca, în cadrul unui interviu televizat, cu privire la motivul pentru care preşedintele Nicuşor Dan refuză, pentru a doua oară, să participe la un alt eveniment mondial de amploare la care vor participa aproape 400 de lideri politici de vârf. 

După ce anul trecut, în septembrie, Nicuşor Dan l-a trimis doar pe ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, să reprezinte România la Adunarea Generală a ONU, preşedintele României recidivează în 2026, cu Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia.

De data aceasta, ministrul de Externe este însoţit  şi de alţi miniştri, însă tot fără preşedintele României. Lucru cu atât mai curios cu cât Nicuşor Dan, tot anul trecut, a ținut să fi prezent la două festivaluri câmpeneşti în Republica Moldova, la invitaţia preşedintelui Maia Sandu: Festivalul Lupilor şi Festivalul Zemii.

Nicuşor Dan şi Maia Sandu, la Festivalul Lupilor, Republica Moldova

Cum explică un specialist în politică externă atitudinea lui Nicuşor Dan

Politologul Ştefan Popescu a explicat, pentru Gândul, ce semnificaţie poate avea refuzul preşedintelui Nicuşor Dan de a participa la un eveniment de importanţă mondială, atunci când vine vorba de imaginea politicii externe a României.

„Cred că este vorba de o problemă de stil, dar şi de înţelegere a politicii externe. Din acest punct de vedere, cred că apetenţa domniei sale este mai mică pentru vizite. Cred că şi lipsa mesajelor pe care ar trebui să le transmită.

O fire mai puţin înclinată spre socializare. Toate explică de ce (…) Cred că politica externă este o ştiinţă. Pentru care nu trebuie neapărat să ai studii, dar trebuie să ai, când eşti într-o funcţie, să ai o anumită cultură şi expunere în materie de politică externă. Un mandat de primar general al Capitalei ar trebui să-i asigure o anumită expunere.

Nu ştiu în ce măsură primarul general Nicuşor Dan a fost interesat de toate aceste lucruri”, spune Ștefan Popescu.

Analistul Gândul spune că un domeniu precum politica externă presupune mai multe calităţi pe care preşedintele Nicuşor Dan nu le bifează, însă acesta nu este un motiv să refuze participarea la un eveniment de asemenea calibru.

„Politica externă presupune ieşirea din punctaj mult. Relaţiile au devenit foarte personalizate. Cotează spontaneitatea, capacitatea de a-şi însuşi mesaje, de a avea idei, de a putea improviza şi înţelegerea mizelor, transformărilor şi a legăturilor acestor transformări cu mediul de securitate al României.

Toate explică absenţa domniei sale  din politica externă. Avem 8 luni de când este preşedinte şi,  în afara bifării unei rutine în materie de politică externă, nu am văzut o activitate mai serioasă, mai ales că el a cerut ambasadorilor români să se adapteze la noua realitate”, a continuat Ştefan Popescu.

Ştefan Popescu: „Activitatea modestă în materie de politică externă este transparentă”

Dacă predecesorul lui Nicuşor Dan, Klaus Iohannis, era celebru pentru desele sale vizite peste hotare, indiferent că erau în interesul politicii externe a României sau nu,  actualul preşedinte se află la polul opus.

Şi nu pentru că ar urmări vreo economie reală a resurselor ţării, ci pentru că „nu are o agendă de politică externă”.

„Un preşedinte nu trebuie să facă economie la deplasări, la întâlniri, la contacte telefonice, mai ales într-un moment în care lumea se schimbă, parteneriatele noastre devin incerte şi România, aflată la frontiera ariei euroatlantice, are nevoie să-şi găsească ancore inclusiv pentru a traversa criza economică care se anunţă la orizont.

România trebuie să-şi activeze diplomaţia economică, iar în capul diplomaţiei economice nu poate sta decât preşedintele României. El este principalul promotor, pentru că ai cea mai mare audienţă acolo unde mergi.

Suntem într-un moment foarte dificil şi leadershipul politic nu poate fi substituit de consilieri, de înalţi reprezentanţi. Trebuie leadershipul politic să-şi asume agenda de politică externă necesară României.

Nicuşor Dan chiar nu se ascunde. O face într-un mod transparent. Această lipsă de activitate este expusă. Activitatea modestă în materie de politică externă este transparentă. Totul este la  vedere.

Cel  care încerca să salveze, să spună că avea o agendă de politică externă, dar care n-avea substanţă, era Iohannis. Dar preşedintele Nicuşor Dan este foarte transparent, aş spune”, a mai adăugat, pentru Gândul, Ştefan Popescu.

RECOMANDAREA AUTORULUI: