O dronă a fost depistată la sol, în apropierea unei locuințe din satul Chiștelnița, din Republica Moldova. Poliția a fost alertată de un localnic, iar la fața locului au intervenit oamenii legii, care au încercuit perimetrul. Preliminar, nu au fost raportate victime.
Potrivit autorităților din țara vecină, la fața locului urmează să ajungă specialiștii Secției tehnico-explozive, care vor examina aparatul de zbor și vor stabili circumstanțele incidentului.
Poliția îndeamnă cetățenii să nu se apropie de dronele căzute, de fragmentele acestora sau de alte obiecte suspecte și să nu le atingă. Oamenii sunt îndemnați să păstreze distanța și să evite zona până la finalizarea verificărilor.
Tot vineri, 23 octombrie, la ora 13:59, Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale a detectat un aparat de zbor fără pilot care a traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, venind din direcția localității Verhnia Slobidka, regiunea Vinița, Ucraina, spre localitatea Frunzeuca, raionul Camenca.
La ora 14:10, aparatul a dispărut de pe sistemele de monitorizare în apropierea localității Pepeni, raionul Sîngerei, iar după ce a reapărut pentru scurt timp pe ecrane, la ora 14:12 a dispărut din nou, în apropierea satului Meșeni, raionul Rezina.
Sa I apere olimpicul