EXCLUSIV | Cum vrea „Tripleta” Ludovic Orban – Adrian Criț – Valer Blidar să pună pe șine tramvaiele controversate de la Astra. Totul, sub nasul lui Nicușor Dan!

Publicat: 18/11/2022, 07:00
Actualizat: 21/11/2022, 16:41

Primele tramvaie din lotul de 100 cumpărate de Primăria Capitalei, cu fonduri europene, de la Astra Vagoane Arad, sunt de câteva luni în București, dar încă stau în depourile STB, din cauză că producătorul a înlocuit motorul cu care a câștigat licitația și acum trebuie să demonstreze cu hârtii de ce l-a schimbat. Unul dintre cei mai experimentați oameni din administrația bucureșteană a fost detașat la Primăria Capitalei ca să rezolve criza tramvaielor de la Astra, care nici în prezent nu au fost recepționate, au spus, pentru Gândul, surse din cadrul municipalității. Este vorba de Victor Tărtăcuță, fost viceprimar al Sectorului 3 și mâna dreaptă a ex-primarului Liviu Negoiță, care a fost adus acum la Primăria București pe filiera PNL.

Surse din administrația locală au explicat care ar putea fi dedesubturile aducerii celor 100 de tramvaie fabricate de Astra Vagoane Arad în București, vehicule care nici până în prezent nu au primit avizele de la Primăria Capitalei.

„Se știe foarte clar, în 2011, Adrian Criț, în calitate de director al RATB, actuala STB, fiind adus ca urmare a influenței lui Ludovic Orban, a avut o asociere cu Valer Blidar, patronul Astra Vagoane Arad, pentru a produce tramvaiul Imperio la Uzina URAC. Ideea nu era rea la acea vreme, însă lucrurile au degenerat și nu s-au respectat toate procedurile. A fost un scandal, știm că s-a deschis și un dosar la vremea aceea.

Interesant este că, în prezent, există aceeași relație, respectiv cea dintre Ludovic Orban, care are o mare influență în Primăria Capitalei, și cei doi, Adrian Criț și Valer Blidar. De altfel, Adrian Criț a redevenit, în 2021, după 10 ani, șef la STB. El a fost numit în martie 2021, iar contractul Primăriei Capitalei cu Astra a fost semnat în mai 2021”, au precizat, pentru Gândul, surse din administrație.

De ce nu pot fi scoase pe trasee tramvaiele Imperio Metropolitan de la Astra

Noile tramvaie – Imperio Metropolitan – sunt mai mari decât cele cu care bucureștenii sunt obișnuiți, au o lungime de 36 de metri, o lățime de 2,4 metri și o capacitate de 322 de locuri. Imperio Metropolitan are și podea complet accesibilă, rastel pentru biciclete, este dotat integral cu aer condiționat și supraveghere video.

Directorul STB, Adrian Criț, a dat asigurări că noile tramvaie, testate pe linia 41, au trecut probele tehnice. Și problema peroanelor de pe traseele pe care ar urma să circule noile tramvaie, mai lungi, ar fi fost rezolvată. Rămâne însă marea problemă care a blocat punerea tramvaielor de la Astra în circulație în Capitală.

Întârzierea intrării tramvaielor pe trasee este cauzată, printre altele, şi de problemele cu omologarea vehiculelor, care au ajuns la Bucureşti cu alt tip de motor decât era prevăzut în contract. Această problemă a fost recunoscută și de Nicușor Dan.

„Tramvaiele care au venit şi tramvaiele care vor veni au motoare Siemens. Comisia de recepție se va pronunța asupra conformității motoarelor cu oferta care a fost făcută, şi care ofertă a respectat caietul de sarcini. O să avem răspunsul final de la Comisia de recepție, este o chestiune tehnică, ține de puterea motorului în raport cu frecvența şi cu, adică cu turația, şi, în funcție de asta, dacă această putere permite un regim de viață lung. Pe scurt, asta e problema.

Cerința din caietul de sarcini şi oferta pe care Astra a adus-o – şi pe care noi, Comisia de recepție, trebuie să o verificăm – este ca motoarele să poată să dezvolte o putere de 120 (kW – n.r.), în condiții care să-i permită o durată de viață lungă. Este una dintre condițiile pe care le verifică Comisia şi există un document elaborat de producător pe care Comisia îl verifică, adică de Siemens”, declara primarul Nicușor Dan, în septembrie.

La două luni de la declarațiile primarului Capitalei, Comisia de recepție încă nu a dat aviz pentru aceste tramvaie.

„Comando” pentru schimbarea directorilor Gabrielei Firea

Surse din administrația locală au precizat pentru Gândul că, în ultima perioadă, la Primăria Capitalei a avut loc un adevărat „comando” pentru schimbarea oamenilor care ar fi refuzat să semneze pentru recepție.

Cel mai important om care ar fi fost forțat să demisioneze este Mihai Teodorescu, ultimul director rămas din mandatul de primar al Gabrielei Firea, care conducea Direcția Transporturi, aflată în subordinea viceprimarului Stelian Bujduveanu. Contactat de reporterul Gândul, Teodorescu a precizat că nu vrea să comenteze această situație.

Potrivit surselor Gândul, în locul lui Mihai Teodorescu a fost adus un om cu ștate vechi în administrația bucureșteană, cu o experiență de invidiat! Este vorba de Ion Victor Tărtăcuță, fost viceprimar al Sectorului 3, mâna dreaptă a lui Liviu Negoiță.

Victor Tărtăcuță „Mână Lungă”, transferat de la Protecția Consumatorilor

Victor Tărtăcuță, poreclit „Mână Lungă”, a fost adus prin transfer de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), unde deținea funcția de vicepreședinte.

Pe vremea când era viceprimar la Sectorul 3, Victor Tărtăcuță făcea parte din elita fostului PDL, însă, în prezent, este membru PNL la Sectorul 3.

Cel care l-a adus pe Tărtăcuță la Primăria Capitalei este viceprimarul PNL Stelian Bujduveanu, a cărui familie, potrivit surselor Gândul, a avut relații cu vechea „gardă” din fostul PDL.

Practic, principala sarcină a lui Victor Tărtăcuță este să rezolve această criză a tramvaielor de la Astra Arad, susțin sursele citate.

Contractul dintre Primăria Municipiului București și Astra Arad prevede ca producătorul să livreze 100 de garnituri, care vor costa 850 de milioane lei, fonduri europene nerambursabile. Detaliile tehnice ale tramvaielor sunt specificate în oferta înaintată de Astra Arad, unde scrie clar că motorizarea va fi făcută cu 4 motoare de 120 kW.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O fetiță de 4 ani a murit după ce ar fi mâncat macrou congelat. Bunica...
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de...
Dieta biochimică a lui Ion Iliescu | Ce mănâncă, de fapt, fostul președinte la 94...
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă,...
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Trei femei s-au infectat cu HIV după ce au apelat la Terapia Vampir! Aceasta este...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Donald Trump afirmă că Netanyahu ,,a fost criticat pe bună dreptate" pentru atacul din 7...
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Decizie pentru proprietarii de terenuri din România. Este obligatoriu până la 31 mai
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"Zici că era la sala de fitness". Iulia Vântur, concert live! Blondina a fost criticată...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
„Apocalipsa plantelor”: bacteriile decimează culturile și provoacă pagube de milioane de euro