Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | Familia de români care a murit la Veneția se întoarce acasă. ”Vor fi înmormântați împreună, așa cum au plecat pe lumea cealaltă!”

EXCLUSIV | Familia de români care a murit la Veneția se întoarce acasă. ”Vor fi înmormântați împreună, așa cum au plecat pe lumea cealaltă!”

Claudia Voicu
EXCLUSIV | Familia de români care a murit la Veneția se întoarce acasă. ”Vor fi înmormântați împreună, așa cum au plecat pe lumea cealaltă!”

Soții Ogrezeanu și cele două fiice ale lor, care au pierit în cumplitul accident de lângă Veneția, vor fi repatriați miercuri, iar joi vor fi conduși pe ultimul drum. Cei patru membri ai familiei, Mihaela, Mircea, Aurora și Georgiana, vor fi înmormântați la Câmpulung Muscel.

După ce ani de zile au rătăcit prin străinătate, în căutarea unei vieți mai bune, pe care au găsit-o, într-un final, în Germania, soții Ogrezeanu, împreună cu cele două fetițe ale lor, își vor dormi somnul de veci acasă. Cei patru vor fi repatriați miercuri, iar înmormântarea va avea loc joi, la Câmpulung Muscel, de unde era de fel Mihaela Ogrezeanu. Anunțul a fost făcut de fratele acesteia.

”Cei care doriți să vă luați rămas bun și să participați la slujba de înmormântare, o puteți face joi, 12 octombrie, începând cu ora 12.00, slujbă ce o să aibă loc la Biserica Domnească Câmpulung”, a anunțat Viorel Barbu.

Mihaela, Mircea și fetițele lor vor fi îngropați toți în același loc de veci.

”Nu s-a pus nicio clipă problema separării. Toți patru vor fi înmormântați la Câmpulung, împreună, așa cum au plecat pe lumea cealaltă!”, a spus, în exclusivitate pentru Gândul, Viorel Barbu.

Îngenuncheați de durere

Moartea tuturor celor patru membri ai familiei Ogrezeanu a provocat multă durere în rândul apropiaților, dar și al prietenilor. Mama lui Mircea Ogrezeanu a fost efectiv îngenuncheată de vestea tragediei.

Femeia, fostă învățătoare, ieșită acum la pensie, a pierdut-o în 2021 și pe sora lui Mircea, care a fost răpusă de cancer. Astfel, la doar doi ani distanță, acum își va conduce la groapă nu doar singurul copil pe care-l mai avea, ci și nora și nepoțelele, pe care le adora. Când a aflat cumplita veste, femeia a fost atât de afectată, încât i s-a făcut rău și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Vestea dispariției întregii familii Ogrezeanu a fost un șoc pentru toți cei care îi cunoșteau, dintre care unii se și văzuseră cu cei doi soți în vară, când au venit în țară.

La câteva zile după tragedie, fratele Mihaelei a scris un mesaj absolut sfâșietor despre drama care i-a lovit familia.

”Nu știam că o simplă clipă poate să doară atât de tare! Nu credeam că într-o simplă clipă poți pierde atât de mult! Rămas bun, surioara mea, nepoțelele mele dragi, cumnatul meu drag, care îmi erai ca un frate!! Dragii noștri prieteni, o să vă ținem la curent cu detaliile legate de înmormântare! Am intervenit așa de târziu, din cauza unor probleme bine întemeiate! Mulțumesc autorităților ce au promis că se implică în acest caz!”, a fost mesajul scris de Viorel Barbu.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Drama familiei care a pierit în accidentul de la Veneția. Mama lui Mircea a rămas fără ambii copii, după ce acum doi ani i-a murit și fiica

EXCLUSIV | Ultima fotografie din țară cu familia care a pierit în accidentul din Italia! A fost făcută la ziua de naștere a Mihaelei Ogrezeanu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Jeffrey Sachs, declarație fără precedent despre Ucraina: „Europa nu o apără, o distruge”
Digi24
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Cancan.ro
Ea este Diana Barbu, asistenta SMURD care a murit la doar 34 de ani. Care este cauza decesului
Prosport.ro
FOTO. 1.100 de trandafiri pentru fosta iubită a lui Adrian Cristea! Bianca Drăgușanu a surprins pe toată lumea cu reacția ei
Adevarul
Cum poate aduce România miliarde de dolari din Golf. Expertă: „E o regiune vag prezentă în politica noastră externă”
Mediafax
Scandal de corupție la Permise! Fostul șef din Neamț, cercetat pentru trafic de influență și mită
Click
Dani Oțil, uluit de curajul unui pescar întâlnit în Malta: „Cât să fii de pasionat?”
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Cancan.ro
Insula Iubirii, scoasă din grila din 14 noiembrie. Motivul pentru care șefii Antenei 1 au luat această decizie
Ce se întâmplă doctore
Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Animalul cu cele mai lungi gheară din istorie. „Probabil unul dintre cele mai bizare experimente” ale evoluției
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic