EXCLUSIV | Mafioții milionari din Strehaia, mesaj teribil pentru cei care i-au denunțat la Poliție: „Vă așteaptă scaunul cu rotile”

Publicat: 13/10/2022, 19:05
Actualizat: 13/10/2022, 19:09

Un bărbat din Strehaia, reținut într-un dosar de delapidare cu prejudiciu de peste 2,4 milioane de euro, i-a amenințat pe cei care l-au denunțat că îi așteaptă „scaunul cu rotile”. Acesta a publicat amenițările pe un site de socializare imediat după ce a fost eliberat de magistrații Curții de Apel București, care au respins propunerea de arestare preventivă făcută de procurori.

Polițiștii bucureșteni au descins, marți dimineață, la 26 de adrese din Capitală și județele Ilfov, Argeș și Mehedinți și au pus în aplicare patru mandate de aducere, într-un dosar de delapidare și spălare de bani.

Din probele administrate sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a rezultat că, începând din cursul anului 2021 până în prezent, cei patru, în calitate de administratori ai unor firme specializate în colectarea sau reciclare deșeurilor, ar fi delapidat suma de aproximativ 12.000.000 de lei, adică peste 2,4 milioane de euro.

În urma perchezițiilor, polițiștii și procurorii au ridicat, pe lângă documente contabile, 11.000 de euro, 8.000 de lei, precum și 72 de monede din aur care erau îngropate în pământ. De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător pe trei autoturisme Lamborghini, asupra unor bunuri mobile, pe unele imobile dar și pe conturilor bancare ale bănuiților.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, dintre cei patru bărbați ridicați pentru audieri a fost reținut, pentru 24 de ore, numai Mihai Mitea, în vârstă de 34 de ani.

Ulterior, acesta a fost prezentat în fața instanței Curții de Apel București, cu propunere de arestare preventivă, însă judecătorii au decis să-i dea drumul.

Bărbatul plănuiește o răzbunare de tip mafiot

Ajuns acasă, în vila lui de la Strehaia, Mihai Mitea a postat pe Facebook un mesaj destinat celor care au formulat denunțul aflat la baza dosarului.

Fortză mondială băăăă … Vă așteaptă cărucioarele cu rotile, a scris Mitea. Ulterior, acesta a șters mesajul, însă, nu înaite ca postarea să ajungă și în mâinile anchetatorilor.

Persoanele ridicate de polițiștii și procurorii bucureșteni ar fi rude cu Ion Stelică Mihai, zis Leo de la Strehaia, aflat în închisoare după ce, anul trecut, în septembrie, a fost condamnat definitiv de Tribunalul București la 2 ani și 6 luni, pentru infracțiuni de evaziune fiscală.

La fel ca și vărul lor, care ajunsese un adevărat personaj monden, în special pentru relațiile sale cu diferite starlete cunoscute publicului interesat de presa mondenă, aceștia nu s-au ferit să-și etaleze averile pe site-urile de socializare. Astfel, în imagini apar atât mașinile de lux, cât și unele dintre monedele din aur care au fost ridicate de oamenii legii.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată...
Victoraș Micula, mașini de sute de mii de euro. Dani Mocanu aproape că l-a lăsat...
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
MESAJE de PAȘTE 2024. Impresionează-ți rudele și prietenii de Sărbătorile Pascale