EXCLUSIV| Valentin Gherebe, fondatorul brandului Anonymous, a fost găsit mort în apartamentul din București. Poliția a declanșat o anchetă de proporții

Publicat: 01/02/2022, 14:12
Actualizat: 01/02/2022, 22:23

Valentin Gherebe, fondatorul brandului Anonymous, a fost găsit mort, pe 31 ianuarie, în apartamentul său din București, potrivit unor surse judiciare.

UPDATE: Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată, marți, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că într-un imobil din sectorul 1 a fost descoperit decedat un bărbat.

Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri – Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.

––––––-

Sursele mai sus citate au declarat pentru Gândul că bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit mort, într-o stare avansată de putrefacție, fără răni vizibile pe corp, în apartamentul său din Sectorul 1.

Corpul a fost transportat, marți, la INML pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei morții. Anchetatorii au deschis un dosar de moarte suspectă.

Anonymous este un brand care se ocupă cu organizarea de petreceri, fondat în 2010 de Valentin Gherebe, fost component al naționalei de hockey.

Am fost primul promoter care a înființat conceptul de Pool Party de 24 de ore, îmi amintesc că au mixat atunci Mihai Popoviciu, Negru si Toygun, în fata peste 2000 de persoane și primul din România care a organizat un rooftop party, la 18 Lounge și cred ca asta m-a și diferențiat, căutând mereu locații noi, inedite. Am încercat prin evenimentele mele să aduc în plus, locații de top, decor ș concepte originale cum ar fi „Black Anonymous”, declara în 2018 Valentin Gherebe, într-un interviu pentru djsets.ro.

„Ne vedem dincolo și mai povestim”

Prietenii și cei care l-au cunoscut au transmis zeci de mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare.

„Mi-aș fi dorit să văd atât de multe mesaje despre tine atunci când erai în viață Valentin Gherebe.Ai fost un visător și un creator! Mă bucur că te-am cunoscut și îți mulțumesc pentru scurta călătorie oferită de proiectul tău Anonymous. Mă doare să știu că nu am putut să fac mai mult pentru a te ajuta să zâmbești mai des. MISSION FAIL FOR ALL OF US! Ne vedem dincolo și mai povestim. Drum lin să ai”, a scris un apropiat pe Facebook.

Citește și  Marius, un cunoscut fotograf și jurnalist, a fost găsit mort în apartamentul din Pitești. În 2020 își pierduse soția

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Angajații români vor beneficia de trei noi tipuri de vouchere: Simona Bucura Oprescu „România e...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
S-a terminat pentru ILIESCU. S-a decis oficial azi, 26 aprilie. Breaking News
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cătălin Dobrescu ar fi vrut luni la rând să se împace cu Oana Radu: "După...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?