Gândul Euro Industry SUMMIT | Radu Oprea, ministrul Economiei: „Captarea și stocarea carbonului, o oportunitate pentru România”

Publicat: 03/04/2024, 13:49

România este într-o situație mult mai bună decât multe dintre statele membre ale Uniunii Europene, iar captarea și stocarea carbonului pot reprezenta o reală oportunitate. Declarația îi aparține ministrul Economiei, Radu Oprea, care a fost prezent în cadrul evenimentului Gândul Euro Industry Summit.

„Este de foarte mare actualitate care este viitorul industriei în Uniunea Europeană și lucrul acesta s-a văzut, dacă vreți, ca simbol și, sper eu, să nu rămână numai în această zonă prin declarația de Anvers, atunci când au fost foarte multe industrii reprezentative discutând despre ce se va întâmpla în mod real într-un timp scurt cu industria din Uniunea Europeană.

Am făcut, mai mult decât atât, am fost împreună cu cei de la Liberty, într-o discuție împreună cu sindicatele europene și cu patronatele din industria siderurgică, pentru că astăzi România este într-o situație mult mai bună decât alte state membre. Furnalul de la Liberty funcționează, ceea ce nu se întâmplă nici în Cehia și nici în Polonia. Sunt probleme sociale foarte mari în statele membre pentru că sunt probabil ținte foarte, foarte ambițioase pe care ni le-am asumat. Din această perspectivă căutăm soluții. N-am să mai stau foarte mult pe diagnostic, pe cauză, pentru că acest lucru îl cunoașteți cu toții și aș vrea să profit de timpul pe care îl am și să vorbesc despre ceea ce încercăm să facem împreună cu industria astăzi. Am avut acum trei săptămâni info day, i-am invitat pe la pe cei de la Digi clima în minister.

A fost pentru prima dată când au venit cei de la comisie în minister într-o discuție cu industria, astfel încât să vedem ce soluții putem găsi împreună. Din punctul nostru de vedere, captarea și stocarea carbonului pot fi o oportunitate pentru România. Faptul că avem o industrie de petrol și gaze – 1857, prima rafinărie din lume a fost lângă Ploiești. Sigur, foarte multe sonde astăzi nu mai produc. Geologia permite ca o astfel de soluție să fie foarte sigură din punct de vedere al utilizării. Urmare a acestui demers, am semnat deja două scrisori de recomandare pentru două companii din România, n-am să le numesc pentru că se supără Consiliul Concurenței și care depun proiecte pe fondul de inovare. Știu că va veni și o a treia companie”, a declarat ministrul Economiei.

„Vom putea să găsim soluțiile pentru ca industria românească să fie prezentă în continuare și să avem oportunitatea de a atrage noi investiții în România”

Ministrul a precizat că dialogul cu industria este principalul lucru pe care îl pot face autoritățile competente.

„Deci a început o anumită dinamică în încercarea de a identifica fonduri europene pentru a găsi soluții pentru industria din România, care este obligată să meargă și spre astfel de proiecte pentru că în procesul tehnologic produc carbon. Măsurile de eficiență energetică pe care le avem până astăzi cu fonduri din planul național de , de redresare și reziliență, fie din fondul de modernizare. Mă refer aici la investiții în energii verzi regenerabile, de cele mai multe ori nu sunt suficiente. Pentru anumite industrii pot asigura un maxim de 30%. Ce faci cu restul? Cum faci ca acest cost al carbonului să să nu fie unul care să te ducă în situația de a închide industrii, de a închide afaceri. Și este un lucru valabil nu numai pentru România, este valabil pentru toată Uniunea Europeană.

Din această perspectivă, faptul că România investește foarte mult astăzi în energiile regenerabile 2030 – toată energia va fi verde în România și coroborat cu proiecte pilot care pot să dea o șansă foarte mare, cred că va aduce oportunitate imensă României, unică poate în Europa, de a putea avea astfel de industrii în continuare. Pe scurt, dialogul cu industria este principalul lucru pe care îl facem. De la dumneavoastră știm nevoile, de la dumneavoastră învățăm; reprezentarea punctelor de vedere ale noastre la Bruxelles. Mai mult decât o simplă reprezentare, aș putea să spun că o poziție ofensivă a României în susținerea intereselor economiei românești, identificarea de soluții financiare pentru a putea să fim competitivi în continuare. Am menționat fondul de inovare nu este singura sursă. Am spus mai devreme și despre fondurile europene din planul național de redresare și reziliență sau din fondul de modernizare. Putem adăuga fondul de tranziție justă.

Cred că astăzi aceasta ar trebui să fie principala noastră țintă și pentru că suntem împreună cu industria mare, ca să spun așa, cred că doar prin acest dialog clar, printr-o foarte bună comunicare, astfel încât să avem și comunitățile locale alături de noi pentru proiectele pe care încercăm să le avem în România, vom putea să găsim soluțiile pentru ca industria românească să fie prezentă în continuare aici și să avem oportunitatea de a atrage noi investiții în România”, a precizat Radu Oprea.

Conferința „Gândul EURO Industry SUMMIT”

Conferința „Gândul EURO Industry SUMMIT” – Valorificarea potențialului României, Oportunități pentru industria românească în Uniunea Europeană a avut ca teme:
• Creșterea competitivității industriei romănești și a celei europene;
• Regândirea EU Green Deal (Pactul Verde European) și adaptarea lui la realitate;
• Construirea unui Pact Industrial care să sprijine concret industria (în spiritul Declarației de la Anvers);
• Soluții pentru asigurarea unor costuri competitive la electricitate, forță de muncă, contracararea concurenței neloiale Sprijin financiar din fonduri europene și naționale pentru soluții tehnologice de decarbonizare pentru industria oțelului,
aluminiului, cimentului și altele;
• Soluții realiste de sprijin pentru industria auto si tranziția sa catre targeturile europene;
• Construirea unei strategii de a folosi toate oportunitațile europene in domeniul digitalizării și inteligenței artificiale; Soluții pentru strategia industrială a României;
• Soluții de finanțare pentru proiectele strategice ale României

„GÂNDUL Euro Industry Summit – Valorificarea potențialului României” a fost onorată de prezența miniștrilor Radu Ștefan Oprea, ministrul Economiei, Florin Barbu, ministrul Agriculturii, Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a consilierului de stat din cadrul Cancelariei prim-ministrului, Florin Spătaru, secretarului de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proieteclor Europene, Teodora Preoteasa, a europarlamentarului Cristian Bușoi, președintele Comisiei Industrie, Cercetare și Energie (ITRE).

Partenerii „EURO Industry SUMMIT” – Valorificarea potențialului României au fost: Grampet, LIBERTY Galați, PMI, ALRO, Profi, Vodafone, Agro Chirnogi, Fabrica de Zahăr Luduș, OMV Petrom, Elsid, Electrica, Transgaz, Hidroelectrica.

CITEȘTE ȘI:

Conferința Gândul „EURO Industry SUMMIT” – Valorificarea potențialului României

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Firea, despre retragerea lui Cîrstoiu din cursa pentru Capitală: „Este foarte târziu. Dacă-l retragi, cine...
”Ne datorați 500 de lei”! Cum a aflat tatăl lui Sebi că fiul său a...
FOTO. Claudia, cea mai sexy arbitră din lume! Cum arată tânăra
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Pușcăriașii reveniți de pe front au îngrozit Rusia. O profesoară premiată de Kremlin, ucisă cu...
Halucinant! Prezentatoare TV de la noi, audiată pentru trafic de droguri. Ar avea conexiuni cu...
Breaking news despre Prințesa Kate! Vești crunte!
O casă superbă cu trei etaje, care se întinde pe mai mult de 16.000 de...
Cu ce s-ar ocupa bărbatul suspectat că ar fi omorât-o pe Mirela, femeia găsită fără...
Acest bărbat a devenit prima persoană din istorie care a alergat tot continentul African dintr-un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Mașină prinsă de radar, însă șoferul nu poate fi identificat. Cine plătește amenda?
Nehammer vrea Moscova la masa negocierilor pentru încheierea războiului: ,,Nu poate exista pace fără Rusia”
Cea mai CIUDATĂ stea din Calea Lactee S-A TREZIT după un somn de 10 ani
JUDECĂTORII au luat decizia finală. LIVIU DRAGNEA a primit vestea chiar astăzi, 12 aprilie
Instagram anunță schimbări la fotografiile publicate de utilizatori
O mai știi pe Tatiana Final Boss? Cum arată tânăra celebră pe TikTok, după ce...
Mărturii pline de durere! Ce a declarat fata unui pacient, care ar fi murit la...
Roberta, invitată de Robi în Camera Roșie. De ce crede acesta că ea se joacă...
"Uşa era închisă". Detalii cutremurătoare despre crima din județul Alba. Cum a scăpat nepoata bărbatului...
BANCUL ZILEI. Ce-i spune Bulă soției după noaptea nunții: Din câte văd, dragă, eu...
Cercetătorii descoperă că Inteligența Artificială poate face „pe proasta”