HALUCINANT! Și-a ucis soțul, apoi l-a băgat în congelator

Publicat: 22 02. 2023, 13:07
Actualizat: 22 02. 2023, 13:14

Situație absolut halucinantă petrecută în Australia. O femeie și-a ucis soțul, iar apoi i-a băgat trupul în congelator! 

Rebecca Payne, în vârstă de 44 de ani, a recunoscut fapta abia după trei ani! Se pare femeia și-a drogat soțul, apoi i-a ascuns cadavrul într-un congelator, timp de trei zile. Fapta s-a petrecut în septembrie 2020, în orașul Walpeup, potrivit ABC News Australia.

Rebecca Payne era căsătorită cu bărbatul ucis din anul 2006 și aveau împreună doi băieți. Însă, se pare că Noel Payne a fost de numeroase ori violent cu Rebecca, iar în 2012, după ce s-au desparțit, bărbatul a adus în casă o parteneră mai tânără.

Potrivit procurorilor care se ocupă de acest caz, se pare că Rebecca Payne i-ar fi copt bărbatului niște pișcoturi în care a pus somnifere, apoi i le-a servit cu o băutură caldă, după care i-a înfășurat trupul într-o pătură, pe care a legat-o la capete cu bandă adezivă și l-a băgat în congelator. ”A închis capacul congelatorului, l-a legat cu două curele și l-a lăsat acolo. La sfârșitul acelui proces, el era mort și trupul său a fost descoperit în acel congelator aproximativ trei zile mai târziu”, a mai spus procurorul de caz, potrivit observatornews.ro.

Mai mult decât atât, potrivit informațiilor oferite de procurori, femeia a plecat la cumpărături alături de copiii săi, după ce și-a ucis soțul, cumpărături făcute cu cardul de credit al lui Noel Payne. A cumpărat animale de companie pentru copii, inclusiv un pește, o pasăre și o șopârlă, scrie The Sydney Morning Herald.

Pentru a-și ascunde crima, femeia le-a spus cunoscuților că bărbatul și-a luat banii și a decis să plece de acasă. Ba chiar femeia a mutat congelatorul în casa unui vecin.

Însă, trupul bărbatului a fost descoperit de către fiul vecinului în casa căreia Rebecca mutase congelatorului, băiatul deschizând întâmplător congelatorul.