Incendiu în Mureș: O femeie de 55 de ani și-a pierdut viața

Publicat: 24 01. 2021, 09:03
Actualizat: 24 01. 2021, 10:24

Un incendiu s-a produs la o locuință din Albești, judeţul Mureş. Într-una dintre camere, pompierii au găsit moartă o femeie de 55 din ani.

Incendiul s-a produs într-o casă din localitatea Albeşti, pe Valea Albeştiului.

Pompierii din cadrul Detaşamentului Sighişoara au intervenit pentru a stinge incendiul.

Într-una din cameră pompierii au găsit o femeie de aproximativ 55 de ani, carbonizată.

Deocamdată nu se ştie cauza izbucnirii incendiului, aceasta fiind în curs de cercetare.

Incendiu izbucnit într-un bloc din Sfântu Gheorghe. Peste 20 de locatari au fost evacuați

Un incendiu s-a produs în noatea de vineri spre sâmbătă la un atelier de reparaţii electrocasnice situat la parterul unui bloc de locuinţe de pe strada Nicolae Iorga din municipiul Sfântu Gheorghe. Un număr de 23 de locatari au fost evacuați.

La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna.

Pompierii militari au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului, concomitent cu evacuarea a 23 de locatari din apartamentele de la etajele superioare.

De asemenea, din atelierul afectat de flăcări, pompierii au evacuat şi cinci butelii ce prezentau pericol de explozie.

Un Pub din Sectorul 3 al Capitalei a luat foc

Un Pub din Sectorul 3 al Capitalei a luat foc vineri seară. Pompierii s-au deplasat la fața locului cu mai multe autospeciale încercând să stingă incendiul. Potrivit primelor informații, proprietarul, care se afla înăuntru atunci când a izbucnit incendiul, a suferit arsuri la membrele superioare.

Potrivit primelor informații, incendiul a izbucnit vineri seară, sursa acestuia nefiind cunoscută până în acest moment.

Pompierii s-au deplasat la fața locului cu mai multe autospeciale.

În interior se aflau proprietarul localului și un tânăr de 16 ani. Potrivit primelor informații, deținătorul pub-ului a a suferit arsuri la membrele superioare.