Judecător denunțat că ar fi luat mită îngrășământ agricol de la un clan din Olt. Procurorii Curții de Apel Craiova au început urmărirea penală

Judecător denunțat că ar fi luat mită îngrășământ agricol de la un clan din Olt. Procurorii Curții de Apel Craiova au început urmărirea penală
Publicat: 14/02/2024, 07:00

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au început urmărirea penală într-un dosar în care un magistrat al Judecătoriei Caracal este acuzat de rudele unui condamnat că ar fi luat mită de la liderii unui clan rival. Bărbatul ar fi primit, în schimbul unei decizii de condamnare la închisoare cu executare, o cantitate mare de îngrășământ.

În octombrie 2015, procurorii Curții de Apel București dispuneau reținerea executorului judecătoresc Iulian Coșoreanu, acuzat că i-ar fi ajutat pe liderii unui clan din Drăgănești Olt să încaseze cash o datorie, în condițiile în care societatea lor era în insolvență.

După incident, liderul clanului, Fluture Goman, a presupus că denunțul a fost făcut de capul unei familii rivale, din aceeași localitate. Dornic de răzbunare, o zi mai târziu, Fluture Goman și-a luat cu el fiul, pe Cristinel Goman, dar și alte cinci persoane, după care au intrat împreună în casa lui Bănică Rancu. Cu toate că bărbatul a negat acuzațiile, atacatorii l-au pus la pământ și l-au bătut.

Dosarul a ajuns la procurorul care a amânat intrarea în casa lui Dincă

În timpul incidentului, fiul lui Fluture, Cristinel, a fost rănit la un ochi cu praf de sticlă. Tânărul și-a pierdut capacitatea de vedere cu 10 la sută, însă condițiile în care s-a produs incidentul au rămas neclare, în condițiile în care Bănică Rancu a spus că acesta s-a rănit după ce a spart cu pumnul un geam, iar așchii de sticlă i-au sărit în ochi, în timp ce Cristinel Goman a spus că Rancu ar fi aruncat o cană, care s-a spart după ce ar fi lovit peretele, iar praful de sticlă l-ar fi rănit.

Ulterior, ambele familii s-au adresat autorităților, iar plângerile au fost conexate într-un singur dosar care a ajuns la masa controversatului procuror Cristian Ovidiu Popescu, același care a amânat descinderea în casa lui Gheorghe Dincă deoarece nu era încă ora 6.00, deși existau indicii cu privire la faptul că acesta o ține sechestrată pe Alexandra Măceșanu.

Dosarul a zăcut cu anii, iar în cele din urmă faptele clanului Goman s-au prescris, iar presupusa faptă comisă de Rancu, acuzat de vătămare corporală din culpă, a fost clasată.

Soția magistratului ar fi luat cinci tone de îngrășământ

Cristinel Goman a atacat în instanță decizia de clasare, iar judecătorul Miu Matei a decis reluarea anchetei. Ilieș, fiul lui Bănică Rancu, a declarat, pentru Gândul, că procurorul Popescu a trimis dosarul în judecată, pentru vătămare corporală indirectă, în sensul în care ar fi trebuit să prevadă că, aruncarea cănii respective, ar fi putut produce victime.

În timpul procesului, Radu Tănase, un fugar condamnat tot pentru o bătaie împotriva clanului Rancu, a trimis din exil un denunț prin care menționa că soția judecătorului ar fi cumpărat de la Cristinel Goman cinci tone de azotat de amoniu, îngrășământ ce urma a fi utilizat, spune Ilieș Rancu, pentru fertilizarea unui teren agricol pe care familia judecătorului l-ar deține în comuna Malu Mare, județul Dolj.

Sursa citată a precizat că denunțătorul ar fi atașat inclusiv factura și chitanța din care reieșea că persoana care a făcut achiziția a fost Maria Matei, soția magistratului.

Decizia de condamnare a rămas definitivă

Cu toate că acuzatul a recuzat instanța, demersul a rămas fără succes, iar judecătorul Miu Matei l-a condamnat pe Bănică Rancu, la 18 decembrie 2022, la 2 ani și 8 luni de detenție. Fiul bărbatului condamnat susține că, la scurt timp după ce a dat sentința, judecătorul a ieșit la pensie. Decizia de condamnare a fost contestată la Curtea de Apel Craiova, însă a rămas definitivă.

Între timp, ancheta deschisă pe numele judecătorului, a soției sale și a lui Cristinel Goman la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a mers mai departe, iar procurorii au început urmărirea penală pentru infracțiunile de luare și dare de mită.

CITIȚI ȘI:

Judecătoarea care l-a condamnat pe Gheorghe Dincă a MURIT, la o lună după ce s-a pensionat

EXCLUSIV | Ce au pățit temuții interlopi Bebino, Litrașu și Aticu după ce i-au bătut pe „prințișorii” de la Tărtășești. Necazurile sunt la început

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini din închisoarea în care intri și nu mai știe nimeni de tine. Încă 2.000...
Ce s-a întâmplat în culise după episodul negru de pe Național Arena, la concertul trupei...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Anca Molnar, condusă pe ultimul drum! Scene sfâșietoare au avut loc la căpătâiul make-up artistei....
„M-am simțit urmărită”: China a montat cronometre în toaletele publice pentru femei dintr-o destinație turistică...
O badantă de 27 de ani din Italia a fost arestată după ce a căutat...
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl...
Onorariu-record pentru un avocat din România. Cât a primit apărătorul lui Mario Iorgulescu
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Motivul din spatele odioasei crime de la Oradea. Anchetatorii au dezvăluit de ce a fost...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Americanii ştiu numărul soldaţilor pe care Rusia i-a pierdut în războiul din Ucraina
Metoda ANTICĂ de la indieni! Răcoare în casă cu un SINGUR vas de teracotă
Lege pentru mașinile cu aer condiționat. RAR nu-ți dă voie să circuli. Șoferii sunt obligați
Culoarea mașinii, metodă pentru a afla kilometrajul. Cum e posibil
Fiul Ancăi Molnar, ipostază sfâșietoare lângă sicriul make-up artistului. Mesajul publicat prin care își plânge...
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
Discuția dintre Rebecca și Antoni! Concurenta încearcă să-l asigure pe partenerul său că nu l-a...
Chris Martin, lecţie de iubire la al doilea concert Coldplay de pe Arena Naţională! A...
BANCUL ZILEI. Diriginta: - Alo, domnul Bulă? Să ştiţi că băiatul dumneavoastră a fugit de...
Grecia a închis școlile și Acropola din Atena din cauza valului de căldură
×