LIVE UPDATE | Război Israel-Hamas. Zeci de rachete, lansate spre centrul Israelului / Tancuri israeliene se apropie de Khan Younis

Publicat: 04/12/2023, 08:15
Actualizat: 04/12/2023, 22:11
22:10

NYT: O rachetă lansată de Hamas pe 7 octombrie a lovit o bază din cadrul programului nuclear israelian

O rachetă care cel mai probabil a fost lansată de militanți Hamas în cursul atacurilor din 7 octombrie a lovit o bază militară din Israel în care, potrivit experților, se află numeroase sisteme balistice capabile să transporte arme nucleare, arată o analiză efectuată de cotidianul The New York Times.

Citește articolul AICI

21:16

Telecomunicațiile sunt oprite pe teritoriul Fâșiei Gaza

Sistemele de telecomunicații sunt oprite în întregime pe teritoriul Fâșiei Gaza, în contextul intensificării ofensivei israeliene, anunță compania palestiniană Paltel.

”Regretăm să fim nevoiți să anunțăm oprirea în totalitate a comunicațiilor și a serviciilor Internet în Fâșia Gaza. Releele care tocmai fuseseră reconectate au fost oprite din nou”, transmis compania Paltel, citată de cotidianul Haaretz.

Luni dimineață, telecomunicațiile fuseseră întrerupte în nordul Fâșiei Gaza, din cauza bombardamentelor israeliene.

18:23

Aproape două milioane de oameni din Fâșia Gaza și-au părăsit locuințele

Aproape două milioane de oameni din Fâșia Gaza au fost nevoiți să își părăsească locuințele din cauza ofensivei militare israeliene.

Citește articolul AICI

18:23

Germania cere insistent Israelului să evite atacurile asupra civililor

Germania a îndemnat, luni, Israelul să depună eforturi pentru evitarea atacurilor asupra civililor din Fâșia Gaza.

Citește articolul AICI

17:41

VIDEO Armata israeliană a demolat sediul unei instanțe judiciare

Armata israeliană a distrus, luni, o clădire de cinci etaje situat în centrul Fâșiei Gaza.

În imobil a funcționat o instanță judiciară a grupului islamist Hamas, potrivit cotidianului Haaretz.

17:41

Zeci de tancuri israeliene se apropie de orașul Khan Younis

Zeci de tancuri israeliene se apropie de orașul Khan Younis, situat în sudul Fâșiei Gaza.

De asemenea, au fost raportate operațiuni militare israeliene în apropierea orașului Rafah.

17:39

Zeci de rachete, lansate spre centrul Israelului

Zeci de rachete au fost lansate, luni, spre orașele Ramat Gan, Kiryat Ono, Savyon, Yehud-Monoson și Or Yehuda, situate în centrul Israelului.

17:34
17:34

Șeful Shin Bet anunță că vor fi operațiuni și în străinătate. Israelul va urmări organizația Hamas în Liban, Turcia şi Qatar, chiar dacă va dura ani de zile, a transmis şeful agenţiei de securitate internă din Israel, Shin Bet, într-o înregistrare difuzată de postul public Kan.

Nu este clar când sau cui a făcut aceste declaraţii şeful Shin Bet, Ronen Bar, citat de The Times of Israel.

Agenţia de securitate israeliană a refuzat să comenteze informaţiile.

„Cabinetul ne-a stabilit drept obiectiv, ca să folosim un limbaj popular, să eliminăm Hamas. Acesta este Münchenul nostru. Vom face asta peste tot, în Gaza, în Cisiordania, în Liban, în Turcia, în Qatar. Va dura câţiva ani, dar vom fi acolo pentru a o face” – şeful Shin Bet, Ronen Bar

Prin menţionarea München, Bar se referă la răspunsul Israelului la uciderea, în 1972, a 11 membri ai echipei olimpice israeliene, atunci când oameni înarmaţi din grupul palestinian „Septembrie Negru„ au lansat un atac în Satul Olimpic de la München.

Israelul a răspuns prin desfăşurarea unei campanii de asasinare direcţionată împotriva agenţilor şi organizatorilor din Septembrie Neagră de-a lungul mai multor ani şi în mai multe ţări.

În afară Fâşiei Gaza, liderii Hamas locuiesc sau vizitează frecvent Libanul, Turcia şi Qatarul.

De-a lungul anilor, mai multe ţări au oferit o oarecare protecţie Hamasului, desemnat grup terorist de Australia, Canada, Uniunea Europeană, Israel, Japonia şi Statele Unite.

În 1997, agenţii Mossad au eşuat în otrăvirea liderului de atunci al Hamas, Khaled Meshaal, în Iordania. Israelul a trebuit să-i dea Iordaniei un antidot pentru ca viaţa lui Meshaal să fie salvată. La acea vreme, liderul israelian Benjamin Netanyahu era prim-ministru.

Navă americană, atacată în Marea Roșie

O navă de război americană și mai multe nave comerciale au fost atacate duminică, 3 decembrie, în Marea Roșie, a anunțat Pentagonul. Rebelii Houthi, din Yemen, au revendicat ulterior atacuri asupra a două nave pe care le-au descris ca fiind legate de Israel.

Pe de altă parte, Houthi nu a pomenit nimic despre faptul că ar fi vizat o navă a Marinei americane.

Atacul a marcat o potențială escaladare într-o serie de atacuri maritime în Orientul Mijlociu legate de războiul dintre Israel și Hamas.

„Suntem conștienți de rapoartele privind atacurile asupra navei USS Carney și a navelor comerciale din Marea Roșie și vom furniza informații pe măsură ce acestea vor fi disponibile”, a transmis Pentagonul.

USS Carney este un distrugător din clasa Arleigh Burke.

Nu este clar deocamdată ce daune au suferit navele în urma atacurilor.

Israelul își extinde ofensiva la sol în Gaza

Armata israeliană anunță că îşi extinde ofensiva la sol pe întreg teritoriul Fâşiei Gaza, a declarat purtătorul de cuvânt al IDF, Daniel Hagari.

Decizia de extindere a ofensivei terestre are loc la aproximativ cinci săptămâni după ce armata israeliană şi-a început operaţiunile militare în nordul enclavei de coastă palestiniene.

Soldaţii iau măsuri împotriva ţintelor grupării islamiste Hamas, a mai spus Hagari.

Anterior, martorii oculari au comunicat că trupele israeliene au avansat într-o zonă situată la est de oraşul Khan Yunis, în sudul Fâşiei Gaza.

În context, Israelul a ordonat mai multe evacuări în Khan Younis, al doilea oraș ca mărime din Gaza și în jurul acestuia. Au urmat, duminică seară, bombardamente intense în acest oraș.

Palestinienii din Fâșia Gaza au declarat că au rămas fără locuri unde să se ascundă, notează AP.

Organizația Națiunilor Unite estimează că 1,8 milioane de locuitori din Gaza au fost strămutați.

Speranțele pentru un alt armistițiu temporar în Fâșia Gaza se sting. O încetare a focului de o săptămână, care a expirat vinerea trecută, 1 decembrie, a facilitat eliberarea a zeci de ostatici în schimbul palestinienilor încarcerați de Israel.

Tel Avivul și-a chemat acasă negociatorii, iar premierul Benjamin Netanyahu a anunțat că războiul va continua până când „toate obiectivele” vor fi atinse.

Sursa VIDEO/ IDF

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic a fost mutat la Terapie Intensivă, după operație! Ce spun medicii despre starea...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Update. Florin Piersic a fost operat și se află la terapie intensivă
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Când ar putea fi construită prima cale ferată pe Lună?