Lovitură de teatru la Kremlin! Fina lui Putin a fugit din Rusia

Publicat: 28 10. 2022, 11:54
Foto: Captură YouTube.com

Ksenia Sobceak, fina lui Vladimir Putin, a fugit din Rusia, deoarece se temea că va fi arestată.

Potrivit presei internaționale, Ksenia Sobceak ar fi fugit în Lituania, după ce a devenit suspectă într-un caz de corupție.

Sobceak nu și-a recunoscut vinovăția și a susținut că guvernul rus pune presiune pe grupul ei de presă, Attention Media.

„Este clar că este un atac asupra echipei mele editoriale, ultimul eșafod liber din Rusia, care trebuie pus sub presiune”, a declarat tânăra de 40 de ani pe Telegram.

Un oficial de la granița cu Lituania a declarat, sub protecția anonimatului, pentru AFP, că Sobceak a ajuns în țară cu un pașaport israelian.

În septembrie, Lituania a interzis accesul rușilor, care călătoresc cu vize de turist, pe fondul invaziei Ucrainei.

Sobceak, o personalitate și un jurnalist cunoscut, care a candidat în 2018 la președinție împotriva lui Putin, ar fi chiar fina liderului de la Moscova.

Tatăl ei, Anatoli Sobceak, fost primar al St. Petersburgului, decedat între timp, a fost cândva șeful lui Putin.

Potrivit TASS, Sobceak ar fi fugit noaptea din Moscova, în Lituania, călătorind prin Belarus.

Presa rusă, acuzații la adresa lui Sobceak

TASS și RT, ambele televiziuni de stat controlate de Kremlin, susțin că Sobceak a fost suspectă într-un caz de corupție, o infracțiune pedepsită cu până la 15 ani de închisoare.

La începutul săptămânii, Kirill Sukhanov, directorul comercial al Attention Media, a fost arestat ca parte a acestei investigații.

Attention Media gestionează mai multe proiecte social media, inclusiv canalul de YouTube al lui Sobceak, cu peste trei milioane de abonați.

„Kirill, te iubim și nu credem nimic”, a scris Sobceak pe Telegram.

Presa rusă a scris că vila lui Sobceak de la periferia Moscovei a fost percheziționată în legătură cu un caz îndreptat împotriva directorului ei comercial, Arian Romanovski.

Figură controversată în politica rusă

Timp de mai mulți ani, Sobceak a fost implicată în opoziția politică rusă, fiind o figură controversată în rândul criticilor lui Putin.

Când a candidat la președinție în 2018, chiar contra lui Putin, politicienii din opoziție au acuzat-o că este un opozant-marionetă al Kremlinului.

Mii de ruși au fugit din țară, de când Putin a invadat Ucraina, în luna februarie. Al doilea val de „refugiați” a fost înregistrat după anunțul mobilizării militare din 21 septembrie, scrie The Barrons.