Mărturiile unui fost deținut care a făcut pușcărie pe nedrept: ”Când te lupți cu sistemul, își folosește toate pârghiile să te pună la pământ”

Mărturiile unui fost deținut care a făcut pușcărie pe nedrept: ”Când te lupți cu sistemul, își folosește toate pârghiile să te pună la pământ”
Petrică Manolachi a stat după gratii 3 ani și patru luni, pentru complicitate la tâlhărie, deși era nevinovat (foto: Facebook)
Publicat: 26/05/2024, 09:00

Condamnat pe nedrept la cinci ani de închisoare, din care a ispășit trei ani și patru luni, după care a fost achitat, Petrică Manolachi nu și-a mai recuperat niciodată viața de dinainte de a i se pune eticheta de infractor.

  • În 2002, a fost trimis în judecată pentru complicitate la tâlhărie, după ce doi prieteni de-ai săi din copilărie au spart un apartament în timp ce proprietara era în casă.
  • Când a aflat că trebuie să stea cinci ani după gratii, Petrică Manolachi, care avea atunci 22 de ani, s-a ascuns de polițiști și a fost fugar timp de șase ani și jumătate, dar în final a fost prins.
  • Deși, ulterior, instanța a stabilit că este nevinovat, a fost eliberat și a primit despăgubiri de 80.000 de lei de la statul român și 3.000 de euro de la CEDO, lui Manolachi nu i-a mers deloc bine.

Petrică Manolachi a investit aproape toți banii din despăgubiri într-o afacere cu haine, care nu a mai fost profitabilă și la care s-a văzut nevoit să renunțe. Acum, nu are loc de muncă, iese pe stradă camuflat cu o șapcă, pentru ca oamenii să nu-l recunoască, și se simte în continuare o victimă.

Omul care s-a luat în piept cu sistemul spune că toate problemele i se trag de la faptul că a avut curajul să-i înfrunte pe polițiștii, procurorii și judecătorii care l-au trimis după gratii pe nedrept.

După 15 ani și zeci de procese, ieșeanul Petrică Manolachi a demonstrat că a stat în închisoare trei ani și patru luni fără să fi comis vreo infracțiune. Întreaga poveste a plecat de la o tâlhărie comisă de doi prieteni de-ai săi din copilărie, care aveau atunci 18, respectiv 19 ani. Aceștia au spart un apartament în timp ce proprietara, o bătrână de 71 de ani, era acasă.

Manolachi a fost acuzat că ar fi sunat la ușa femeii pentru a-i ajuta pe hoți să intre în locuința acesteia, deși el nu mai avea nicio legătură cu tinerii respectivi de o bună bucată de timp. Petrică Manolachi avea pe atunci 22 ani și judecătorii l-au declarat complice la jaf, deși în primă instanță fusese achitat și pus în libertate, după opt luni în arest preventiv.

Când a auzit că va merge la închisoare nevinovat, primul lui gând a fost să se ascundă, ceea ce a și făcut. A trăit ca un fugar timp de șase ani și jumătate, fiind dat în urmărire generală, până când a fost prins, la scurt timp după ce își botezase primul copil.

Petrică Manolachi a fost încarcerat timp de trei ani și patru luni în penitenciarele din Iași şi Botoșani. În închisoare, s-a căsătorit și a conceput cel de-al doilea copil, care a venit pe lume după ce a fost eliberat, în anul 2012.

Într-un final, ieșeanul a fost absolvit definitiv de orice vină în acel jaf, dar viața lui nu și-a mai reluat cursul firesc, oricât s-a străduit.

Petrică Manolachi a cerut daune morale de la stat de un milion de euro pentru ce a pătimit pe nedrept, dar a obținut doar 80.000 de lei (aproximativ 16.000 de euro), la care s-au adăugat 3.000 de euro de la CEDO.

Și-a deschis un magazin de haine, dar afacerea nu a mai mers

Cu banii primiți și un credit la bancă, a reușit să-și deschidă un magazin de haine, pe care a fost însă nevoit să pună lacătul după ce, la un moment dat, afacerea nu a mai mers.

”Am avut o firmă pe care a trebuit să o închid. Aveam un magazin unde vindeam haine importate din Anglia și mergea foarte bine, apoi luni de zile, după ce am apărut în presă, nu a mai intrat niciun client în magazin. Mi-au venit și niște controale pe la magazin, deși al meu era cel mai mic dintre magazinele din acea zonă, numai la mine au venit”, și-a spus oful Petrică Manolachi.

Căsătorit și tată a doi copii, Petrică Manolachi nu are un loc de muncă, dar le mai face mici servicii prietenilor. Bărbatul se consideră o victimă a sistemului și susține că toate problemele au apărut pentru că a avut curajul să-i înfrunte pe judecători, procurori și pe polițiști.

”Soția mea, care este asistentă medicală, a fost dată afară”

Manolachi spune că nu doar el, ci întreaga sa familie a avut și are de suferit după ce i-a dat în judecată pe cei pe care-i consideră vinovați de faptul că a fost închis pe nedrept.

”Soția mea, care este asistentă medicală, a fost dată afară de la spitalul unde lucrează. A fost demisă din funcție un an și ceva, apoi am câștigat procesul cu spitalul și au reangajat-o. O dată am parcat neregulamentar, erau trei mașini parcate, pe cine au luat? Pe mine. O dată am primit amendă pentru că aș fi parcat pe locul unei persoane cu dizabilități, dar eu nici nu fusesem acolo. Nici mașină nu mai iau pe numele meu, așa tare fug de ei.

Dacă știam că ajung în situația asta, mai degrabă stăteam acolo și executam pedeapsa. Când te lupți cu sistemul, își folosește toate pârghiile să te pună la pământ”, a spus, pentru Gândul, bărbatul.

Petrică Manolachi susține că faptul că a înfruntat sistemul s-a răsfrânt și asupra familiei sale, care a avut de suferit (foto: Facebook)

În încercarea de a evita orice fel de probleme, Petrică Manolachi spune că a ajuns să iasă din casă camuflat, pentru a nu fi recunoscut, nici de oamenii de rând, dar mai ales de oamenii legii.

”Merg cu șapca pe cap, să nu mă afișez. Acum lucrez și eu pe unde pot, pe la prieteni, pe unde mai cunosc”, spune bărbatul.

Petrică Manolachi mai povestește că, de curând, până și fiul său cel mare, care este elev în clasa a VIII-a, a avut de tras în urma ”celebrității” nedorite a tatălui său. Băiatul, care este campion național la șah, s-a ales cu nota 7 la purtare, doar pentru că este copilul său.

”Nu se poate să vină toate peste noapte”

Băiatul lui Petrică Manolachi ar fi fost martor la un incident în curtea școlii, iar ulterior consiliul profesoral l-ar fi considerat ca fiind instigator al celor întâmplate.

”Nu se poate să vină toate peste noapte. Eu ani de zile nu am avut probleme, apoi, cum am ieșit un pic în evidență, s-au întâmplat toate. Mereu am simțit că mi se întâmplă ce mi se întâmplă pentru că am dat statul în judecată și mi-a rămas stigmatul asta. Au vrut să mă pedepsească pentru că am avut curajul să îi arăt cu degetul”, este de părere bărbatul.

Petrică Manolachi consideră că cei aproximativ 19.000 de euro pe care i-a primit ca despăgubiri nu compensează ceea ce a îndurat trei ani și patru luni, cât a stat închis în penitenciar. În plus, părinții săi au făcut eforturi uriașe ca să-l poată ajuta în perioada în care a fost după gratii.

”Părinții și-au vândut casele pentru a mă susține în detenție. Și acum sunt bun de plată, mai am de dat bani la avocați, mai exact 3.ooo de lei”, a adăugat bărbatul.

În ciuda celor povestite, Petrică Manolachi nu vrea să renunțe la lupta pe care o duce și-n ziua de azi în justiție, în speranța că va obține despăgubiri și de la cei pe care-i consideră direct responsabili pentru decizia care l-a târât, nevinovat fiind, în spatele gratiilor.


CITEȘTE ȘI:

„Justiție oarbă”. Primar condamnat pe nedrept pentru corupție, găsit nevinovat definitiv / „Zece ani din viaţa mea am fost considerat un HOȚ”

Un bărbat a simțit din nou „gustul libertății” la 47 de ani după ce a fost găsit VINOVAT pe nedrept: „Nu am pierdut niciodată speranța”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Kevin Spacey a cedat și a izbucnit în lacrimi la TV, când a fost...
Multimilionarul de 71 de ani se însoară cu o ”puștoaică”! I-a lăsat jumătate de avere...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Ultimele imagini cu Anca Molnar în viață! Filmare cutremurătoare de la spital, la scurt timp...
Răsturnare de situație! Ce se întâmplă cu voturile de la sectorul 1
Sfâşietor! Ultimul schimb de mesaje între Anca Molnar şi soţul său: 'Te rog să mai...
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl...
Ce să faci dacă pleci cu maşina în vacanţă. Sfatul mecanicilor auto
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
Violeta Bănică are un iubit! Ce părere are Andreea Marin despre alegerea fiicei sale: „Sunt...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Nemții au pus mâna pe noul DUSTER 2024 și l-au tunat. Modificările sunt notabile -...
În ultimul an, aproape 11.000 de români au intrat în clubul bogaţilor. Numărul românilor bogaţi...
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Rusia și-a retras toate trupele: E gata! Procesul s-a încheiat la 12 iunie
Un celebru produs, restras de pe rafturile magazinelor. Riscurile sunt mari
„Am plecat...” Anca Molnar a lăsat un mesaj de adio înainte să moară. Make-up artistul...
Știrea momentului! Prezentator celebru, găsit mort în Grecia! Ultimele clipe din viață, surprinse de camerele...
Roberta, discuție cu Bogdan despre Antoni și Rebecca. De ce nu crede în relația lor....
Cum a petrecut Loredana Groza de ziua ei de naștere? Artista a făcut senzație: ”Mă...
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
Unul dintre cele mai imprevizibile fenomene meteorologice se intensifică din cauza schimbărilor climatice
×