EXCLUSIV VIDEO | Mărturia româncei condamnate, după ce ar fi extorcat un italian bătrân cu 675.000 de euro. Femeia spune că este o victimă a Justiției

Publicat: 06/12/2023, 07:00

Tânăra din Gorj care a fost condamnată, recent, de o instanță din România după ce ar fi extorcat un italian bătrân cu suma de 675.000 de euro, a povestit, în exclusivitate pentru Gândul, cine este, de fapt, bărbatul care a acuzat-o de înșelăciune și cine se află, în realitate, în spatele acestuia. Fosta dansatoare erotică susține că este o victimă a Justiției, după ce magistrații nu ar fi ținut cont de probele pe care le-a depus la dosar.

Simona Mărgăian, devenită Filip după căsătoria cu luptătorul de kickboxing constănțean  Alex Filip, a decis să rupă tăcerea și a povestit, în exclusivitate pentru Gândul, cum l-a cunoscut pe omul de afaceri Francesco Thiella și cum a ajuns ca, împreună cu o altă româncă, să-i vândă acestuia apartamentul din Milano pentru suma de un milion de euro.

Femeia în vârstă de 36 de ani a povestit că este originară dintr-o localitate de lângă Târgu Jiu. După ce a terminat liceul, aceasta s-a măritat, la vârsta de 18 ani și jumătate, cu interlop din Târgu Jiu, despre care nu știa mare lucru. Cu toate că intrase la facultate și visa să devină avocat, a fost de acord să-l urmeze pe bărbat în Italia, unde acesta i-ar fi spus că va munci ca femeie de serviciu în blocul în care locuia.

Românca, dată pe mâna unui proxenet italian

Simona Filip spune că, odată ajunsă în Italia, fostul ei bărbat, Marius Șelaru, s-ar fi întâlnit cu un proxenet italian, cunoscut după numele Pino. În acest context, cei doi bărbați au vorbit despre bordelul în care Simona trebuia să lucreze și să facă bani. „Marius mi-a spus că o să merg într-un loc în care vor fi și alte fete. Acolo o să întrețin relații sexuale cu diferiți bărbați, iar după ce o să strângem suficienți bani, o să ne cumpărăm o căsuță a noastră”, spune femeia.

Aceasta a povestit că nu ar fi acceptat să se prostitueze și că ar fi amenințat cu sinuciderea. Așa ar fi ajuns doar dansatoare erotică în diverse cluburi. Mai precis, dansa în poală (lapdance) pentru clienții care, în tot acest timp, făceau consumație. „Ajunsesem să câștig și 30.000 de euro pe lună, dar fostul soț îmi lua toți banii și obișnuia să mă bată cu bestialitate atunci când nu încasam suficient de mult pentru pretențiile lui”, a mai spus Simona Filip.

Femeia susține că, undeva în cursul lui 2015 l-a cunoscut la Milano, în clubul în care dansa, pe Francesco Thiella, la momentul respectiv în vârstă de 71 de ani. Client obișnuit al localurilor de acest gen, italianul ar fi venit, zi de zi, timp de trei săptămâni, doar pentru ca românca Simona să-i danseze în poală, la separeu.

În cele trei săptămâni, cei doi s-ar fi împrietenit după ce și-au povestit viețile unul altuia. Bătrânul a spus că este văduv, că este producătorul vinurilor Astoria, care au ajuns inclusiv pe piața din România dar faptul că nu mai are pe nimeni.

Apartament de un milion de euro, cadou de ziua ei

Românca susține că relația cu producătorul de vinuri a fost una exclusiv platonică, iar acesta i-ar fi trimis diferite sume mari de bani, din prietenie. La un moment dat, italianul i-ar fi spus că deține, la Milano, un apartament de lux pe care nu are cui să-l lase moștenire. Ca urmare, cadou de ziua ei, Francesco Thiella a mers la notar și i-a dat drept de uzufruct pentru locuința respectivă. Cu această ocazie, Simona Filip a aflat că bătrânul apucase deja să-i dea casa unei alte românce. Este vorba despre o anume Iulia Drăgan, din Galați, despre care ar fi afirmat că practica prostituția și căreia, în 2013, bătrânul afacerist îi cedase nuda proprietate.

Thiella ar fi încercat să-și recupereze casa și ar fi dat-o în judecată pe femeie, însă, în contextul acestui demers, ar fi falsificat semnătura gălățencei, care i-ar fi făcut, la rândul ei, o reclamație.

Pe fondul acestor probleme, Simona Filip spune că, la un moment dat, italianul i-a cerut și ei să renunțe la dreptul uzufruct, însă, la fel ca și Iulia Drăgan, a refuzat categoric.

Simțindu-se înșelat, italianul s-a adresat autorităților din țara sa, dar, ar fi fost refuzat pe motiv că nu s-ar fi constatat niciun fel de infracțiune. Simona Filip spune că Thiella ar fi luat legătura cu fostul ei soț, eliberat din peniteciar după fusese arestat într-un dosar de clonare de carduri bancare.

„Fostul meu soț a început să-l manipuleze pe italian și l-a convins să înceapă o acțiune împotriva mea pe teritoriul României. Marius Șelaru m-a amenințat prin interpuși că, dacă nu-i dau lui 400.000 de euro, voi fi condamnată la Târgu Jiu. În același timp, am fost amenințată de membri ai lumii interlope din oraș, prieteni, care l-au însoțit pe Francesco Thiella la fiecare termen al procesului”, a explicat Simona Filip.

Simona Filip: „M-au condamnat pe nedrept”

Femeia a mai arătat că, în timpul procesului în care a fost acuzată de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, instanța i-a respins toate probele, inclusiv proba cu martori, în sensul în care a cerut audierea Iuliei Drăgan, pe care o consideră un martor cheie. Totodată, spune aceasta magistrații l-au audiat pe portarul lui Thiella și au atașat la dosar numai conversațiile purtate prin aplicația WhatsApp pe care le-a depus bărbatul din Italia.

„Am fost condamnată la 5 ani de închisoare și pusă să plătesc 700.000 de euro, pe nedrept. Nu mi s-a luat în considerare nicio probă și am fost acuzată că am vândut un apartament care era de drept al meu și al Iuliei Drăgan, în condițiile în care domnul Thiella renunțase la această locuință, în favoarea noastră, cu doi înainte ca imobilul pus în discuție să fie înstrăinat.”, a mai arătat Simona Filip.

CITIȚI ȘI:

Cum își învăța Costel Caran fiul de 16 ani să devină lider mafiot. „Stai că trag!” – STENOGRAME

Șeful Caranilor, legături strânse cu finul lui Rechinu, liderul unei grupări care clona carduri. Cum au pus la cale o lovitură de 1 milion de dolari

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel...
Tragedie în România! A MURIT
Cum a fost prins Prinţul Paul al României! Detaliul care l-a dat de gol. Acesta...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
"Oare cât mai trebuie să mai îndur? Credeți-mă că nu mai pot". Mesajul fostului socru...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Pitagora, între matematică și învățăturile despre nemurirea sufletului