Mii de români au petrecut minivacanța de Rusalii într-o stațiune balneară din ţară

Publicat: 20 06. 2021, 12:34
Foto: YouTube/ caracter generic

În staţiunea Băile Felix mii de români petrec minvacanţa de Rusalii. Apa termală şi de soarele care a strălucit din plin au fost elementele care au atras românii să petreacă prima minivacanţă din sezonul estival în staţiunea Băile Felix.

Oamenii s-au bronzat la 30 de grade şi s-au distrat sub cerul senin.

Hotelierii speră ca fluxul de turişti să fie la fel de ridicat pe tot parcursul verii, transmite Antena 3.

Minivacanţa de Rusalii, pagubă uriaşă pentru hotelieri

În acest weekend erau aşteptaţi pe litoral peste 50.000 de turişti, însă din cauza ploilor abundente, aproximativ 30 % şi-au anulat vacanţa.  S-au înregistrat pierderi de 3 – 4 milioane de euro.

„Vacanţa de Rusalii este afectată de vremea de afară, în primul rând că ne bucurasem că aveam rezervări aproape de 100%, iar zilele trecute deja au început oamenii să-şi facă anularea”, a declarat Iolanda Nanu, manager de hotel.

Hotelierii se aşteptau ca anul acesta numărul turiştilor să fie egal sau mai mare cu cel din 2018 şi 2019. Atunci au ajuns la mare peste 70.000 de turişti care au cheltuit aproximativ 20 de milioane de euro în trei zile.

Potrivit kanald.ro, se pare că prognoza anunțată de meteorologi, de Rusalii, nu este deloc pe placul celor ce își doresc să meargă la munte sau la mare în minivacanța de Rusalii. Se anunță ploi torențiale însoțite de furtuni, aproape în toată țara.

Sărbătoarea de Rusalii este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, alături de Paște

De Rusalii, atât creștinii ortodocși, cât și cei greco-catolici, sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh. Denumirea de Cincizecime a acestei zile vine de la faptul că se prăznuiește la cincizeci de zile după Paște.

Ca în fiecare an, sărbătoarea de Rusalii este celebrată la exact 50 de zile după Învierea Domnului.

Această sărbătoare este cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt. De asemenea, aceasta este considerată și ziua întemeierii Bisericii creștine.