Nicușor Dan, primul discurs după publicarea EXIT POLL-URILOR: „Vă rog speranţă şi răbdare, o să urmeze o perioadă dificilă”
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, a declarat duminică, după ce exit-poll-urile au arătat un avans faţă de contracandidatul său la alegerile prezidenţiale George Simion, că alegerile nu sunt despre politicieni, ci despre comunităţi. Prezidențiabillul a mărturisit că alegerile de astăzi au fost câştigate de o comunitate de români care vrea o schimbare profundă a României.
„#RomâniaOnestă e foarte aproape să se împlinească! Așteptăm numărătoarea finală a voturilor”
”Alegerile nu sunt despre politicieni. Alegerile sunt despre comunităţi. Şi în alegerile de azi a câştigat o comunitate de români care vrea o schimbare profundă a României. O comunitate care vrea funcţionalizarea instituţiilor statului. O comunitate care vrea reducerea corupţiei. O comunitate care vrea un mediu economic prosper pentru români. O comunitate care vrea o societate a dialogului şi nu o societate a urii.
Vreau să mulţumesc zecilor de mii de români care au făcut campanie pentru o idee în toate aceste săptămâni. O forţă a societăţii româneşti impresionantă, o forţă a societăţii româneşti mult peste nivelul dezbaterii politice din ţara asta. Şi când România o să treacă prin momente grele să ne aducem aminte de forţa acestei societăţi româneşti”, a arătat candidatul independent.
„Este sarcina noastră a tuturor să luptăm pentru o singură Românie”
Nicuşor Dan a mai spus că ”există o comunitate care a pierdut alegerile de azi, o comunitate care pe bună dreptate este revoltată de modul în care s-a făcut politică până acum în România şi ocomunitate care e atât de revoltată încât crede că soluţia pentru România în momentul ăsta este revoluţia.”
”Este obligaţia noastră să-i convingem pe oamenii ăştia că soluţia pentru societatea românească este reforma justiţiei şi reforma administraţiei din ţara asta pentru ca România să meargă înainte. Este sarcina noastră a tuturor să luptăm pentru o singură Românie, nu pentru două Românii. Trăim în momentul ăsta un moment de speranţă”, a mai spus Nicuşor Dan.
Nicușor Dan a cerut răbdare pentru perioada care vine
”O să urmeze o perioadă dificilă, necesară pentru a echilibra economic această economie, pentru a pune bazele unei societăţi sănătoase. Vă rog speranţă şi răbdare.
Vreau să vă asigur pe toţi şi pe cei care m-aţi votat şi pe cei care nu m-aţi votat şi pe românii din România şi pe românii din diaspora şi pe românii din Basarabia şi din jurul teritoriului naţional că voi face tot ce ţine de mine statul român în sfârşit să sluşească cetăţenii acestei ţări. Să ne bucurăm cu toţii de seara asta şi de mâine, toţi împreună să începem reconstrucţia României”, a completat Nicuşor Dan.
Sursă foto Facebook Nicușor Dan / Sursă VIDEO – Gândul / Sursa Foto: ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAF FOTO
CITIȚI ȘI: