O actriță din „Anatomia lui Gray” îl descrie pe Eric Dane „un hărțuitor și un ticălos”: „Eu sunt motivul pentru care a fost concediat din serial”

Publicat: 25 02. 2026, 16:45
Actualizat: 25 02. 2026, 17:00
Eric Dane / Foto: Profimedia images

Actorul Eric Dane a murit pe 19 februarie, la vârsta de 53 de ani, la aproape un an după ce a anunțat că a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică (SLA), o boală neurodegenerativă terminală. Era cunoscut mai ales pentru rolul doctorului Mark Sloan, sau „McSteamy”, din serialul Grey’s Anatomy, pe care l-a interpretat timp de șase ani, precum și pentru rolul lui Cal Jacobs din serialul „Euphoria”.

După vestea decesului său, mulți dintre foștii săi colegi de distribuție au postat mesaje emoționante în care au celebrat munca lui Dane și prietenia pe care au construit-o pe platoul de filmare, însă o actriță secundară din serial a atras atenția după ce l-a numit pe Dane „agresor și nemernic” și a afirmat că ea a influențat plecarea lui din serial.

Este vorba despre Laura Ann Tull , care a postat pe Threads detalii despre perioada în care a lucrat cu Dane, ca răspuns la anunțul din Variety despre decesul său.

Laura, care susține că a lucrat ca figurantă timp de trei ani în serialul Grey’s Anatomy, a scris vineri, 20 februarie — la doar o zi după moartea lui Dane — pe platforma Threads, că actorul „era un hărțuitor și un ticălos”.

„A fost un laș care m-a hărțuit. Și-a bătut joc de mine. Asta în timp ce eu învinsesem cancerul și începeam să mă îmbolnăvesc de o boală autoimună. Era un narcisist plin de sine. Faptul că a murit nu schimbă distrugerea pe care mi-a provocat-o. Mă ura pentru că i-am spus unei fete care citea un roman de Jane Austen pe platoul de filmare că îmi place literatura clasică. M-a numit ciudată, fără să vorbească măcar cu mine. Karma e o c***ă. Mi-aș fi dorit doar să-și ceară scuze și să recunoască ce a făcut. Eu sunt motivul pentru care a fost concediat din Grey’s”, se arată în postarea sa.

Totuli , ea nu a furnizat nicio dovadă care să susțină acuzațiile sale împotriva regretatului actor sau presupusul său rol în plecarea acestuia din serial.

Pe rețelele de socializare, mulți fani și-au exprimat scepticismul față de comentariile ei și au pus la îndoială decizia ei de a-și exprima furia față de vedeta din Euphoria după moartea acestuia…

  • „A spune asta despre cineva care tocmai a murit din cauza unei boli oribile ne spune practic tot ce trebuie să știm. Nu se poate ca el să fi fost problema aici!”, a spus o persoană.
  • „O actriță de fundal care încearcă să profite de moartea lui”, a replicat altcineva.
  • „A fost figurantă timp de trei ani. A spus că nu a vorbit niciodată cu el. Mă îndoiesc foarte mult că el, vedeta serialului, a plecat pentru că ea nu-l plăcea”, a comentat o a treia persoană.
  • Un alt utilizator a calificat postările ei ca fiind „atât de urâte și inutile” având în vedere momentul ales, în timp ce altcineva a scris: „Se pare că el avea dreptate”.

Pe Threads, Tull a mai spus că presupusele acțiuni ale lui Dane i-au cauzat probleme de sănătate și au dus la menopauza prematură. În plus, ea a sugerat că presupusul conflict cu actorul este motivul pentru care a părăsit serialul.

Actrița a făcut acuzații similare într-o postare din 2018 pe Medium. În articol, ea a spus că nu a vorbit niciodată direct cu Dane pe platoul de filmare, dar că el a vorbit negativ despre ea altora și a numit-o „ciudată”.

„Am lucrat pe platoul serialului Grey’s Anatomy timp de trei ani, ca figurantă, dar nu am vorbit niciodată direct cu Dane, însă l-am auzit vorbind despre mine. Am privilegiul de a fi considerată ciudată de un actor cunoscut, Eric Dane, sau cel puțin Arrnie Starr, care este reprezentantul ales al Sag Aftra, mi-a trimis un e-mail în care mi-a spus că asta a spus Eric Dane”, a scris ea.

Laura Ann Tull / FOTO: X

Potrivit boredpanda.com, plecarea lui Dane din Grey’s în 2012 s-a datorat unor decizii creative și bugetare, deoarece actorii cu vechime, precum el, deveneau din ce în ce mai scumpi pentru rețea.

Dane a sugerat că problemele sale cu dependența de analgezice nu au fost motivul principal pentru care a fost eliminat din serialul ABC, dar că – „cu siguranță – nu au ajutat”.

Dane a fost introdus la sfârșitul sezonului 2, ca vedetă invitată, dar a devenit un personaj regulat al serialului în sezonul următor, datorită reacțiilor pozitive ale fanilor.

În 2021, la nouă ani după ultima sa apariție, el s-a întors pentru scurt timp în serial, când protagonista, interpretată de Ellen Pompeo, a avut un vis în timpul unei come induse de COVID.

Pe lângă Grey’s Anatomy și Euphoria, Dane a jucat în serialul fantastic „Charmed”, serialul polițist „Countdown” și drama de acțiune „The Last Ship”. A apărut și în filme precum „Marley & Me”, „Valentine’s Day”, „Burlesque” și „Bad Boys: Ride or Die”.

Are două fiice, Billie, în vârstă de 15 ani, și Georgia, în vârstă de 14 ani, împreună cu fosta sa soție, Rebecca Gayheart.

Autorul mai recomandă:

Mama actorului Patrick Dempsey a murit de cancer, la vârsta de 79 de ani

Robert Carradine, vedeta filmelor cu tocilari de la Hollywood, a murit la vârsta de 71 de ani

Thrillerul dramatic „Scrisorile galbene” a câștigat Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin: „Acest film va fi înțeles în întreaga lume”