O șină defectă, între staţiile Mihai Bravu şi Dristor 1, a dat circulația metroului peste cap și a produs aglomerație pe peroane și în trenuri (VIDEO)

Publicat: 23 11. 2020, 19:00
Actualizat: 24 11. 2020, 12:29

Defectarea unei şine pe segmentul dintre staţiile de metrou Mihai Bravu şi Dristor 1, de pe Magistralele 1 şi 3, a provocat haos, luni seara, după ora 17. S-a reorganizat circulaţia trenurilor în sistem pendulă pe aceste tronsoane și, astfel, s-a produs aglomerație mare pe peroane și în garniturile de metrou.

Metrorex informează că astăzi, 23.11.2020, circulaţia trenurilor pe Magistralele 1 şi 3 se desfăşoară cu dificultate în urma defectării unei şine între staţiile de metrou Mihai Bravu şi Dristor 1. Pentru fluidizarea traficului şi continuarea călătoriilor, circulaţia a fost reorganizată pe firul 2 între staţiile Mihai Bravu şi Nicolae Grigorescu 1, intervalul de succedare fiind de circa 8 minute”, se arată într-un comunicat al Metrorex, citat de Agerpres.

Echipele Metrorex intervin pentru remedierea defecţiunii, iar forțele de ordine limitează accesul călătorilor în stațiile afectate.

Precizăm că în staţii se fac anunţuri cu privire la reorganizarea circulaţiei. De asemenea, menţionăm că siguranţa călătorilor nu a fost pusă în pericol în niciun moment”, precizează sursa citată.

Un alt incident la metrou a dus la formarea de aglomerații în mai multe stații ale Magistralei 3, luna trecută. Explicația Metrorex

Un alt incident la metrou a dus la formarea de aglomerații în stațiile dintre Preciziei și Eroilor 1, la mijlocul lunii octombrie. Trenurile au avut întârzieri de până la 20 de minute, după ce o garnitură fără călători s-a defectat, a anunțat Metrorex.