Prima pagină » Actualitate » Pepenii din Oltenia au ajuns în piețe. Specialiștii și producătorii ne învață cum să-i deosebim de cei din Grecia

Pepenii din Oltenia au ajuns în piețe. Specialiștii și producătorii ne învață cum să-i deosebim de cei din Grecia

Elena Ailuţoaei

Pepenii din Dăbuleni și Călărași din județul Dolj au luat deja drumul piețelor engros din Capitală, la prețul de 4 lei pe kilogram. Temperaturile care au depășit pe alocuri 30 de grade în aceste zile, dar și solul nisipos au făcut ca pepenii să se coacă la unii dintre agricultori. Până acum, fermierii se așteptau ca prima recoltă să apară pe piețe după 21 iunie. Pentru a-i convinge că sunt din patria pepenilor, producătorii ne spun cum să-i deosebim de cei din Grecia.

Producătorii ne învață cum să îi deosebim pepenii din Dăbuleni și Călărași de cei din Grecia

Este forfotă mare în câmpurile cultivate cu pepeni din Dăbuleni și Călărași. Prima producție a fost recoltată și dusă ori în piețele engros sau chiar la cea din Dăbuleni.

Comercianții ii conving pe clienți ca pepenii sunt din câmp, proaspeți culeși.

„Ăsta e proaspăt, se vede că e proaspăt. În al doilea rând, diferă și după culoare, la coajă. Și culoare și aspectul. În momentul în care codița e uscată înseamnă că pepenele e vechi, nu că nu e copt, nu neapărat că nu e copt, dar înseamnă că este vechi, adus din străinătate”, spune un producător.

„Pepenii proaspeți au un fel de brumă pe ei, noi îi spunem pruină. Să se uite la codiță, să fie verde, proaspătă, să-l roage pe producător. Să facă o mică degustare și aici ar fi să zicem diferențe. Bineînțeles, că atunci când gustăm, se vede din start diferențe. Adică pepenii românești sunt mai crocanți, mai aromați și foarte dulci„, spune Ion Păunel, președintele legumicultorilor.

  • La piață en gros pepenii sunt vânduți cu 4 lei kilogramul, iar la poartă comercianților cu 5 lei pentru un kilogram.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Lidera AfD îl pune la zid pe Merz după dezastrul electoral al CDU: „Trebuie să-și asume consecințele”
Digi24
Putin vrea să-i determine pe aliați să abandoneze Ucraina. Ce mutare face Kremlinul chiar înainte de reuniunea ONU din SUA (ISW)
Cancan.ro
Mărturii din iad: A venit SMURD-ul după ce a leșinat. Cătălin Grozavu, fostul iubit al Mădălinei Apostol, și-ar fi terorizat actuala soție!
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Adevarul
Doi bătrâni s-au bătut pe o plajă din Grecia pentru un șezlong. Unul dintre ei a murit
Mediafax
Traian Băsescu, dezvăluiri despre Siegfried Mureșan: „Eu l-am inventat ca om politic”
Click
Gabriela Cristea, adevărul gol-goluț despre efectele adverse pe care le-a avut după injecțiile pentru slăbit: „Eu nu recomand”. Ce alimente i-au făcut rău
Digi24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Cancan.ro
Amendă de 2.500 de lei pentru românii care fac asta în fața blocului. Mulți nu știu că este interzis
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Care este mijlocul de transport preferat al românilor?
Mediafax Italia
Vești proaste pentru proprietarii de case! Ce facilități dispar definitiv?!
Mediafax Spania
Ce se va întâmpla cu PREȚURILE LOCUINȚELOR în următorii 25 de ani?! PREVIZIUNEA unui expert în investiții din Spania