VIDEO | Reacția premierului când află că trupul comandantului de navă Dan Sandu nu poate fi repatriat din China și ar putea fi aruncat în mare 

Publicat: 12 06. 2021, 18:53
Actualizat: 12 06. 2021, 18:57

This browser does not support the video element.

Premierul Florin Cîțu este surprins când este anunțat, sâmbătă, în conferința de presă de la Sibiu, că trupul comandantului de navă Dan Sandu, care a murit de două luni, la patru zile după ce a plecat din India, nu poate fi repatriat și riscă să fie aruncat în mare pentru că autoritățile din China, unde nava se află în prezent, nu vor să îl preia, de teama infectării cu tulpina indiană a coronavirusului.

Întrebat ce face statul român pentru a aduce în țară trupul comandantului de navă din Constanța care a murit pe 19 aprilie, la bordul unei nave sub pavilion liberian, și de atunci nu poate fi repatriat, pentru că nicio țară pe unde nava a trecut nu a acceptat preluarea, premierul spune că este sigur că ”Ministerul Apărării face tot”.

După ce recunoaște că nu știe exact situația, dar îi va cere informații ministrului Apărării, Nicolae Ciucă, și află de la un reporter că există riscul ca trupul comandantului de navă să fie aruncat în mare, premierul este vizibil surprins.

”Nu cred că se poate face așa ceva, o să vorbesc cu domnul ministru Ciucă, să ne asigurăm că nu se întâmplă acest lucru”, a spus Florin Cîțu.

Familia comandatului român a făcut o solicitare la Ministerul Afacerilor Externe și așteaptă ajutorul pentru a-l repatria pe marinar, pentru a avea parte de înmormântare.

Soţia sa Gabriela Sandu spune că „înmormântarea în mare” înseamnă aruncarea trupului peste bord. Familia își dorește ca măcar cenuşa comandantului să fie adusă acasă, la Constanța.

Comandantul român Dan Sandu a murit pe 19 aprilie la bordul navei Vantage Wave, sub pavilion liberian. Nava a încărcat pe 15 aprilie aluminiu din India pentru China. Patru zile mai târziu, comandatul Dan Sandu a murit și, de atunci, corpul neînsufleţit al acestuia se află în frigiderele navei.

”Nava şi-a continuat voiajul prin diferite porturi, pentru a încerca să repatrizeze trupul neînsufleţit. A fost în Singapore, Coreea de Sud, Malaysia, Taiwan, Vietnam, Filipine şi Japonia. Niciuna din aceste ţări nu a dorit preluarea trupului neînsufleţit”, a spus Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor din România.

Nava a ajuns în China pe 7 mai, a acostat în radă și de atunci nu a primit dană de descărcare. Autoritățiel chineze au refuzat preluarea trupului neînsuflețit al comandantului Dan Sandu, de teama unui focar de COVID-19 cu tulpina indiană, foarte agresivă.

Ceilalți membri ai echipajului au probleme cu alimentele, pentru că autoritățile chineze nu vor să se apropie de navă, a mai spus Adrian Mihălcioiu.