Prima pagină » Actualitate » Primul mesaj al lui Mihai Alexandru Ghigiu după preluarea ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene: Știu că în spatele fiecărui proiect european se află o școală, un spital, un drum, oameni care așteaptă

Primul mesaj al lui Mihai Alexandru Ghigiu după preluarea ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene: Știu că în spatele fiecărui proiect european se află o școală, un spital, un drum, oameni care așteaptă

Primul mesaj al lui Mihai Alexandru Ghigiu după preluarea ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene: Știu că în spatele fiecărui proiect european se află o școală, un spital, un drum, oameni care așteaptă

Mihai Alexandru Ghigiu (PSD) a depus jurământul ca ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. Acesta a transmis un mesaj pe contul său de socializare, după învestitură.

„Am depus jurământul ca ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, cu emoție și cu responsabilitate.

Știu că în spatele fiecărui proiect european se află o școală, un spital, un drum, oameni care așteaptă. Pentru ei voi munci, cu seriozitate și cu toată energia.

Așa să-mi ajute Dumnezeu! ”, a scris Mihai Alexandru Ghigiu pe Facebook.

Guvernul Niculescu a depus jurământul la Palatul Cotroceni

După aproape sașe luni de criză politică, 168 de zile, adică fix 24 de săptămâni de la demiterea Guvernului Bolojan, România are un nou Guvern cu puteri depline.

Premierul desemnat Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului pentru învestirea Cabinetului său, cu 280 „pentru”și 58 „împotrivă”.

După ce a fost învestit oficial, Luca Niculescu și echipa sa de miniștri au depus jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni, în această seară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Marea Neagră! Șeful NATO și ministrul turc de Externe, discuții de urgență după atacurile cu drone
Digi24
George Simion, în Parlament: Libertate pentru Călin Georgescu! Vai, ce vă excitați când auziți numele ăsta
Cancan.ro
Milionarul Horațiu Nicolau și Lidia Buble și-au spus ADIO 😯 Prima reacție a artistei
Prosport.ro
Marea campioană a pierdut toată averea de milioane și a plecat la Dubai: „L-am descoperit pe Iisus. O iau de la zero la 38 de ani”
Adevarul
Luca Niculescu vrea să schimbe harta administrativă a României. Ce greșeli trebuie să evite Guvernul
Mediafax
Taxele, marea necunoscută a anului viitor. Ce anunță noul premier despre banii românilor
Click
Cum arată acum Cornelius Roșiianu, prezentatorul „Telejurnalului” de la TVR din perioada comunistă: „Iute la mânie, tipicar și neîndurător cu nemunca”
Digi24
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
Cancan.ro
Primul mesaj din partea familiei lui Kim Jong-un, după ce s-a spus că ar fi în comă. Ce zice sora lui
Ce se întâmplă doctore
Când trebuie depus dosarul de pensionare și în cât timp vine prima pensie? Termenele pe care trebuie să le știe toți românii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Spania
Se promulgă legea „antiokupa”?! Ce pedepse dure ar putea fi prevăzute