Prima pagină » Actualitate » Prințul Harry: Am fost născut în caz că William are nevoie de un transplant de organe

Prințul Harry: Am fost născut în caz că William are nevoie de un transplant de organe

Ioana Tudorascu
Prințul Harry: Am fost născut în caz că William are nevoie de un transplant de organe

Prințul Harry a scris în cartea sa (”Rezervă”) că a crescut știind că a fost născut pentru a-i dona un organ fratelui său William, dacă ar avea nevoie.

Prințul Harry consideră că a fost născut în caz că William, fratele lui mai mare, ar avea nevoie de un organ.

„Cu doi ani mai în vârstă decât mine, Willy era moștenitorul, în timp ce eu eram rezerva”, a spus el, relatează New York Post.

„Eram umbra, sprijinul, Planul B. Am fost adus pe lume în cazul în care i s-ar fi întâmplat ceva lui Willy”, a adăugat el.

Harry a precizat că a avut rolul de a „distrage atenția” de la fratele lui – sau de a-i oferi, ”dacă este necesar, o piesă de schimb”.

„Poate un rinichi, o transfuzie de sânge sau măduvă osoasă.”

Acesta a mai menționat că tatăl său, regele Charles al III-lea, nu ar putea niciodată să fie într-un avion cu Prințul William, ”pentru că nu trebuie să existe nicio șansă ca primul și al doilea urmaș la tron să pățească ceva simultan”.

„Dar nimănui nu i-a păsat cu cine am călătorit eu. Totul mi-a fost clar încă de la începutul călătoriei mele în această viață”.

Familia regală nu a comentat cartea lui Harry.

Citește și…

Dezvăluiri în cartea „Spare” („Rezervă”): Regele Charles al III-lea i-ar fi sugerat Prințului Harry că este fiul lui James Hewitt, amantul Prințesei Diana

„Spare”, dezvăluiri. Prințul Harry recunoaște că a consumat cocaină și canabis

Cartea prințului Harry, „Spare”, vândută aproape la fel de bine ca Harry Potter: „Am fost menit să ofer un substitut, un element de distragere, o diversiune și, la nevoie, un organ de rezervă”. Cum a reacționat presa internațională

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Elena Udrea aruncă bomba! Cristela Georgescu, posibilă candidată la prezidențiale. Ce susținere ar primi
Digi24
Cazul românului închis în Rusia. Ce arată o analiză Reuters a videoclipului și a dosarelor privind arestarea lui David Adrian Kercso
Cancan.ro
'PLEACĂ Marco'! Adevărul despre ELIMINAREA Prințului, după ce s-a anunțat că a fost dat afară
Prosport.ro
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Adevarul
Rusia a declanșat cea mai mare vânzare de aur de la crahul din 1998, pentru finanțarea războiului
Mediafax
S-a filmat în timp ce OTRĂVEA dulceața din supermarket. A cerut 100.000 de EURO de la producător
Click
„Ne leagă multe pahare”. Mihai Bobonete, dezvăluiri despre Andi Moisescu și „Românii au talent”. Cum este actorul în rolul de tată
Digi24
Un elev de 15 ani a înjunghiat un coleg la un liceu din Pitești. Băiatul rănit a ajuns la spital. Martor: „A început să dea cu maceta”
Cancan.ro
Denisa Tănase și Mircea Brânzei s-au despărțit?! 😮 SEMNELE care i-ar fi dat de gol
Ce se întâmplă doctore
Lucrezi peste 55 de ore pe săptămână? Riscul de AVC crește cu 35%. Ce spun cardiologii despre efectele muncii excesive asupra inimii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte”?
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Spania
Va avea o PENSIE de 70.000 de euro! Dar asta nu e tot! Ce alte privilegii i se pregătesc