Psihologii explică de ce cei născuți între 1960 și 1970 sunt ultima generație care a avut o copilărie fericită

Experții în dezvoltarea copilului subliniază faptul că unele experiențe comune din copilărie ale celor care au crescut în anii 1960 și 1970 au dezvoltat abilități psihologice care devin din ce în ce mai rare astăzi, scrie La Razon.

Fiecare generație tinde să privească înapoi la copilărie cu o anumită nostalgie, dar în ultimii ani a apărut o dezbatere recurentă între psihologi, educatori și sociologi: s-au schimbat atât de mult condițiile de creștere încât copiii de astăzi trăiesc experiențe radical diferite față de cele de acum o jumătate de secol?

Unii experți consideră că cei născuți între anii 1960 și 1970 s-au bucurat de un mediu deosebit de favorabil pentru dezvoltarea autonomiei, rezilienței și încrederii în sine. Aceasta nu înseamnă că au avut o copilărie perfectă sau lipsită de probleme, ci mai degrabă că trebuie să analizăm ce elemente cotidiene au contribuit la conturarea unui anumit mod de abordare a vieții de adult.

POLITICĂ Burduja mulțumește UDMR că nu și-a trădat partenerul PNL și readuce în discuție anticipatele

17:34

FLASH NEWS Noi nume vehiculate în Cabinetul Veștea. Ce miniștri s-ar putea reîntoarce la vechile funcții și ce pretenții ar avea UDMR – SURSE

17:30

Mai multă libertate și mai puțină supraveghere constantă

Una dintre cele mai notabile caracteristici ale acelei epoci a fost libertatea de mișcare. Copiii petreceau o bună parte a zilei jucându-se pe stradă, mergând cu bicicleta prin cartiere sau întâlnindu-se cu prietenii fără prezența constantă a adulților.

Din perspectiva psihologiei dezvoltării, jocul liber a fost identificat ca un instrument fundamental pentru învățarea emoțională și socială. Cercetătorul american Peter Gray a susținut că aceste experiențe le permit copiilor să învețe să rezolve conflicte, să își asume riscuri rezonabile și să dezvolte independența. Atunci când copiii trebuie să negocieze reguli, să gestioneze dezacorduri sau să ia decizii singuri, ei își consolidează abilități esențiale la vârsta adultă.

Învățând să rezolvi probleme fără ajutor imediat

Copilăria celor care au crescut în anii 1960 și 1970 s-a desfășurat într-un mediu fără telefoane mobile, internet sau urmărire constantă a locației. Dacă apărea o problemă, de obicei trebuiau să găsească singuri soluții. Mersul pe jos la școală, deplasarea singuri prin cartier sau asumarea unor mici responsabilități zilnice au contribuit la consolidarea sentimentului lor de competență personală.

Psihologia se referă la acest fenomen ca fiind „locus de control intern”, un concept dezvoltat de cercetători precum Harold Lefcourt. Se referă la convingerea că acțiunile noastre influențează direct rezultatele pe care le obținem. Persoanele cu un locus de control mai puternic tind să dea dovadă de o perseverență și o rezistență mai mare în fața adversității.

Psihologii evidențiază și un alt aspect adesea trecut cu vederea: relația cu limitele. În multe case din acea epocă, copiii erau mai obișnuiți să audă „nu” ca răspuns. Deși acest model nu era lipsit de critici, el a promovat o toleranță mai mare la frustrare.

Acceptarea faptului că nu obții întotdeauna ceea ce îți dorești, așteptarea rândului și gestionarea micilor dezamăgiri sunt experiențe care ajută la dezvoltarea autocontrolului emoțional. Capacitatea de a gestiona eșecurile fără a te destrama este una dintre pietrele de temelie ale rezilienței psihologice.

Afirmația conform căreia cei născuți între 1960 și 1970 au fost ultima generație care a avut o copilărie fericită trebuie interpretată cu prudență. Fericirea din copilărie depinde în mare măsură de numeroși factori structurali, cum ar fi stabilitatea familiei, sănătatea, circumstanțele economice și relațiile sociale.

Ceea ce mulți experți subliniază este că acea generație s-a bucurat de condiții care au favorizat dezvoltarea unor abilități psihologice valoroase: autonomie, toleranță la frustrare, creativitate, responsabilitate și abilități sociale dobândite față în față.