Răsturnare de situație în cazul românilor acuzați de autoritățile daneze că și-au maltratat bebelușul. Deputatul Robert Sighiartău: „Statul danez va trebui să platească pentru această dramă”

Publicat: 27 01. 2023, 23:21

Cei doi români acuzați de statul danez că și-au maltratat bebelușul au fost exonerați de orice vină. Însă din cauza acuzațiilor care s-au dovedit a fi nefondate, Ionuţ şi Sorana Rotundu au fost arestați, iar micuțul dat în plasament.

Deputatul Robert Sighiartău a anunțat că statul danez a trimis familiei Rotundu o scrisoare în care se arată că sunt nevinovați.

„Mai țineți minte cazul familiei din Danemarca unde doi cetățeni români, părinți tineri, erau acuzați că au provocat ,,sindromul bebelusului scuturat propriului copil ? Foarte mulți îmi spuneau atunci că nu se poate ca statul danez să greșească. Ei bine..Sorana și Ionut au primit zilele acestea și scrisoarea oficială din partea statului danez conform căreia sunt nevinovați. Din nefericire, Mati a stat 6 luni fără părinți și ei doi au stat în inchisoare 2 luni, pe nedrept. Adevărul în final învinge minciuna. Statul danez va trebui să platească pentru această dramă. Și nu e singura..”, a scris Sighiartău pe pagina sa de socializare.