Reducere de 10% la botox și acid hialuronic pentru polițiști

Publicat: 27 10. 2022, 12:56
Actualizat: 27 10. 2022, 14:24
Reducere de 10% la botox și acid hialuronic pentru polițiști / Sursa FOTO: Facebook

Polițiștii și-au propus să fie mai atenție cu imaginea lor, dar nu neapărat doar în sensul profesional, la care ne-am putea gândi. Știrea următoare este, de fapt, despre îngrijire și cosmetică și se referă la o ofertă pe care un sindicat al oamenilor legii o propune tuturor membrilor săi.

Sindicatul Sidepol a negociat mai multe reduceri pentru membrii săi, printre care la telefonie mobilă, la analize medicale și chiar și la proceduri cosmetice, relatează digi24.ro.

Reduceri la proceduri cosmetice

Potrivit sursei citate, reprezentanții Sidepol au negociat pentru membri sindicatului reduceri inclusiv la tratamente cu botox și acid hialuronic. Reducerile oferite oamenilor legii sunt de 10%. Tot ce trebuie să facă angajații MAI este să meargă la clinicile partenere din București, Timișoara sau Craiova și să demonstreze că sunt membri ai sindicatului de Poliție care a negociat oferte de tratament cosmetic.

„În urma mai multor solicitări venite din partea membrilor de sindicat, am decis să lărgim paleta de oferte pe care o avem, prin facilitarea accesului membrilor și la clinici specializate de estetică și remodelare corporală. Astfel, am încheiat mai multe parteneriate de colaborare, cu trei clinici din domeniu, din orașele București, Craiova, Timișoara, care oferă discounturi considerabile membrilor noștri, la procedurile alese în cadrul clinicilor acestor parteneri”, explică reprezentanții Sidepol.

Până la injecții cu botox, polițiștii au o altă posibilitate să-și cosmetizeze imaginea, dar acum vorbim de cea a instituției, care joi seară, 26 octombrie, a ieșit grav șifonată după o întâmplare petrecută în București. Au fost scene reprobabile petrecută. Un şofer inconştient, oprit în trafic de poliţişti, a reuşit să „fenteze” filtrul şi a demarat în trombă, evadând în cele din urmă din „blocada” jandarmilor. S-a întâmplat în Sectorul 4, la o oră de vârf, 19.00, când bucureștenii se întorc de la muncă, într-o intersecţie aglomerată. În imaginile filmate de un martor aflat la faţa locului se observă cum şoferul unui Mercedes alb încearcă să se strecoare printre celelalte maşini oprite la semafor pentru a scăpa de poliţişti și de cel puțin patru jandarmi care au creat un perimetru de siguranță ca să-l oprească pe bărbatul inconștient.

Mai multe despre acest incident care a șocat Capitala citiți AICI!