Prima pagină » Actualitate » Sebastian Piñera, fostul președinte din Chile, A MURIT într-un accident de elicopter

Sebastian Piñera, fostul președinte din Chile, A MURIT într-un accident de elicopter

Sebastian Piñera, fostul președinte din Chile, A MURIT într-un accident de elicopter

Fostul președinte din Chile a murit după ce elicopterul în care se afla s-a prăbușit în sudul țării.

Sebastian Piñera, în vârstă de 74 de ani, se afla în aparatul de zbor cu alte trei persoane, care au supraviețuit.

Unele surse spun că pilotul era chiar fostul președinte, dar nu a fost dezvăluită destinația unde urmau să ajungă cei patru.

Actualul președinte a decretat trei zile de doliu național, iar între timp au început și pregătirile pentru înmormântarea care va avea loc vineri.

Piñera a condus statul Chile de două ori, între 2010 şi 2014 şi între 2018 şi 2022.

Sebastian Piñera, de asemenea un om de afaceri de succes, a reușit să readucă Chile pe creștere economică rapidă și o scădere semnificativă a șomajului în timpul primului său mandat.

Al doilea mandat al lui Piñera, între 2018 și 2022, a fost marcat de proteste violente față de inegalitatea socială, care au dus la acuzații de încălcare a drepturilor omului și s-au încheiat cu promisiunea guvernului de a elabora o nouă Constituție.

Unul din momentele de vârf ale primei sale administrații a fost salvarea spectaculoasă, în 2010, a 33 de mineri care erau blocați într-o galerie prăbușită din deșertul Atacama. Evenimentul a devenit o senzație mediatică globală și a fost subiectul filmului „Cei 33” din 2014.

Sursa foto: Wikipedia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia mai are 60 de zile de răgaz? Marco Rubio explică planul lui Trump
Digi24
VIDEO Un culegător de ciuperci polonez a găsit „Viagra din Himalaya”, o trufă rară care poate ajunge la 100.000 de dolari pe kilogram
Cancan.ro
Mira, disponibilă pe site-urile pentru adulți! Cum a reacționat Ian când și-a văzut iubita acolo
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Adevarul
Economia la căldură poate costa mai mult decât factura. Ce riscă românii care nu își încălzesc suficient locuințele
Mediafax
Secretul din cazul O.J. Simpson, păstrat 30 de ani. Ce ar fi știut un informator despre arma crimei
Click
Ce relație are Andreea Raicu cu mama sa, la 87 de ani! Mărturisirea vedetei: „Mă inspiră în fiecare zi”
Digi24
Volodimir Zelenski a numit principala armă a Ucrainei care reușește să doboare dronele cu reacție. Este și în dotarea Armatei Române
Cancan.ro
'E peste 1 milion de dolari.' Cine a plătit tratamentul urmat de Alina Pușcău în America
Ce se întâmplă doctore
Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Fernando Alonso conduce o Dacia? Cum a fost surprins dublul campion de Formula 1
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ: Și-a ucis mama și tatăl vitreg!
Mediafax Spania
Iarna vine cu FACTURI MAI MARI! Cu cât se vor scumpi gazele și lumina