Prima pagină » Actualitate » SUA au reluat avertizările privind atacurile cu rachete rusești asupra Ucrainei

SUA au reluat avertizările privind atacurile cu rachete rusești asupra Ucrainei

Elena Popescu
SUA au reluat avertizările privind atacurile cu rachete rusești asupra Ucrainei

Statele Unite au reluat furnizarea avertizărilor timpurii privind atacurile cu rachete balistice rusești asupra Ucrainei, după o întrerupere care, potrivit președintelui Volodimir Zelenski, a lăsat populația civilă vulnerabilă.

Liderul de la Kiev a confirmat restabilirea sistemului după întâlnirea din Norvegia cu emisarul american Steve Witkoff și a mulțumit Washingtonului pentru decizia care, spune el, poate salva vieți. Președintele ucrainean a anunțat marți că țara sa primește din nou informații de la partenerii americani privind apropierea rachetelor rusești, după ce sistemul de avertizare timpurie ar fi fost suspendat săptămâna trecută.

Declarațiile au fost făcute după discuțiile desfășurate la Oslo cu Steve Witkoff, trimisul special al președintelui american Donald Trump, potrivit The Guardian.

Zelenski: ”Este foarte important pentru poporul nostru”

Liderul ucrainean a explicat că avertizările transmise de partenerii americani le permit autorităților să reacționeze înainte ca rachetele balistice rusești să lovească teritoriul Ucrainei. Potrivit liderului de la Kiev, avertizările fuseseră întrerupte aparent săptămâna trecută, iar unele dintre atacurile recente au avut loc fără notificări prealabile.

”Este foarte important pentru poporul nostru, pentru copii, adulți, civili, pentru că putem auzi când vin rachete balistice. Așa că suntem recunoscători părții americane”, a declarat președintele Ucrainei.

Reluarea furnizării acestor informații ar putea permite autorităților ucrainene să alerteze mai rapid populația și să reducă numărul victimelor. ”Acum funcționează. Este minunat”, a declarat Zelenski, referindu-se la reluarea schimbului de informații.

Zelenski, presat să facă o înțelegere

Marți, Trump a sugerat din nou că Zelenski era principalul obstacol în calea unui acord. ”Vrem ca Zelenski să facă o înțelegere. Poate face o înțelegere. Ar fi putut face o înțelegere acum doi ani, când am avut mica noastră discuție în Biroul Oval”, a spus el.

Ginerele președintelui SUA, Jared Kushner, li s-a alăturat prin videoconferință lui Witkoff și Zelenski. Au participat și prim-ministrul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, și președintele Finlandei, Alexander Stubb, alături de oficiali din domeniul securității UE și britanici.

Zelenski a declarat că a avut anterior o convorbire telefonică „pozitivă” cu secretarul de stat american, Marco Rubio. Întrebat dacă Ucraina pierde acum războiul, după recentele acțiuni ostile ale SUA, Zelenski a răspuns: ”Desigur că nu pierdem. Dar pierdem oameni din cauza atacurilor rusești și a timpului. Este păcat.”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Marea Neagră! Șeful NATO și ministrul turc de Externe, discuții de urgență după atacurile cu drone
Digi24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Cancan.ro
Cea mai surprinzătoare ÎMPĂCARE de la Insula iubirii 2026. S-au separat după filmări, dar acum formează din nou un cuplu și noi avem imaginile
Prosport.ro
Marea campioană a pierdut toată averea de milioane și a plecat la Dubai: „L-am descoperit pe Iisus. O iau de la zero la 38 de ani”
Adevarul
SURSE Cine e ministrul care avea bagajele făcute pentru funcția de ambasador în SUA
Mediafax
Liniștea din România ar putea dura 6 luni. Ce scriu ziarele internaționale despre guvernul Niculescu?
Click
Cele 3 zodii care reușesc să își îndeplinească cele mai arzătoare dorințe, între 22 și 31 octombrie. Acești nativi vor plânge de fericire!
Digi24
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
Cancan.ro
Milionarul Horațiu Nicolau și Lidia Buble și-au spus ADIO 😯 Prima reacție a artistei
Ce se întâmplă doctore
Când trebuie depus dosarul de pensionare și în cât timp vine prima pensie? Termenele pe care trebuie să le știe toți românii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Spania
Se promulgă legea „antiokupa”?! Ce pedepse dure ar putea fi prevăzute