Prima pagină » Actualitate » Trupul româncei ucise în Serbia a fost repatriat în țară. Rudele femeii sunt șocate: „Este o crimă premeditată! Un gest îngrozitor!” (VIDEO)

Trupul româncei ucise în Serbia a fost repatriat în țară. Rudele femeii sunt șocate: „Este o crimă premeditată! Un gest îngrozitor!” (VIDEO)

Trupul româncei ucise în Serbia a fost repatriat în țară. Rudele femeii sunt șocate: „Este o crimă premeditată! Un gest îngrozitor!” (VIDEO) / Foto: GÂNDUL.RO

Trupul româncei stabilite în Serbia, care a fost ucisă și îngropată în curtea casei de către contabila sa și fiul acesteia, a fost repatriat în țară. Rudele femeii cunoșteau neînțelegerile dintre ea și angajata străină, însă nu își închipuiau că femeia fără scrupule ar fi putut să recurgă la un astfel de gest, din cauza banilor. „Este o crimă premeditată, copie fidelă a cazului de la Caracal!”, strigă rudele româncei originare din Olt, pentru care planurile de a se întoarce în țară au fost năruite în mod fulgerător…

Ca o mamă care îşi uneşte familia şi îşi ocroteşte puii. Aşa o ştiau apropiaţii pe Mioara Haiduc, olteanca în vârstă de 53 de ani, plecată de peste 20 de ani peste hotare ca să-şi facă un rost.

Era cea mai mare dintre cei patru fraţi şi se întorcea acasă la fiecare 2-3 luni, ca să-și vadă familia. Plănuia ca peste câțiva ani să se stabilească de tot în țară, însă ceva a făcut-o să se răzgândească și să presimtă o tragedie, spun rudele.

Mihai Haiduc, fratele femeii: „N-a făcut rău nimănui, dimpotrivă, doar bine”

„Îmi iubea mult și copii și pe noi, pe toți frații, nu doar pe mine. Și dacă ai fi făcut un rău, nu, nu, n-a făcut rău. Ba din contră, a făcut bine, și la copiii de pe stradă le dădea cadouri.

Am fost sunat din Serbia să îmi spună că Mioara nu a mai apărut, luni seară, în jur de ora 20, marți dimineață a fost dată dispărută la poliție și marți seara în jurul orei 23 gazda la care locuia a fost sunată să i se spună că a fost găsită moartă.

Poliția a fost implicată, a mers și au făcut control la domiciliu. Au găsit ceva urme de sânge, bineînțeles că au insistat și au găsit-o pe sora mea, îngropată, acoperită cu pământ și puse dale de beton de 60×60 cm și apoi sădite niște flori, pentru a nu mai fi găsită.

Îmi spunea că are ceva probleme, că îi dispar bani din contul de la bancă, că nu mai are din 13 ani cât a contribuit, are doar 5 ani găsiți, restul nu s-au regăsit, cu toate că ea îi dădea bani contabilei ca să achite datoriile către statul sârb.

Un gest îngrozitor, am rămas blocat, timp de 3-4 zile, gândul meu a fost concentrat că trebuie să o aduc de acolo. Am luat legătura cu Ambasada României de la Belgrad, am explicat despre ce este vorba, două fete, consilier de ministru, au fost foarte amabile și m-au ajutat cu documentația repatrierii, inclusiv eliberarea unui certificat de deces de către ambasadă.

Era o femeie cuminte, blândă, care eu sunt subiectiv… Puteți să vorbiți cu lumea care ne cunoaște, să vă spună. Era foarte cuminte.

De fiecare dată când venea, frecvent, venea la Cârlogani cu plasa de dulciuri și merge la copii, la vecini, le dădea la fiecare un cadou. Doar pentru că-i iubea pe cei care erau în preajma lor”, a declarat Mihai Haiduc, fratele Mioarei.

Mioara Haiduc vindea haine la o tarabă din Pancevo, un orășel al Serbiei. Femeia avea propria firmă și strânsese bani ca să-și renoveze casa din comuna olteană Cârlogani, unde, de altfel, plănuia să revină la pensionare .

De mai bine de 13 ani își angajase o contabilă din Serbia, în care avusese încredere. Însă, de fiecare dată când își verifica conturile, Mioara observa că îi lipsesc bani. Deranjată de situație, românca s-a dus la casa contabilei cu gândul să o concedieze. A fost ultima dată când apropiații au vorbit cu ea.

Fosta educatoare a Mioarei: „Mi-a zis că are probleme cu contabilul”

„Era o fată de nota 10, cuminte, liniștită, ajuta pe orișicine, dacă apela cineva la ea era în stare și sufletul și casa să o dea. O consideram fata mea, avea un respect pentru mine. Dvs ați fost prima care mi-ați pus creionul în mână, am un respect pentru dvs că m-ați ajutat când a murit tatăl meu.

Mi-a zis că are probleme cu contabilul, se ducea în piață și le lua banii. Nu îi dădea chitanță. Venea, ne lua banii și nu ne spunea nimic. A zis că se duce la bancă. I-am zis să nu se ducă singură la bancă, ci cu colegii. Poate n-o cred. A zis că nu , mergem toți. Cred că n-a avut suflet de om, a avut un suflet …niciun animal nu ar fi putut să facă așa ceva. A dat cu ceva dur.

Capul se cunoaște că… Cum dădea cu cărămida. Să o mai și îngropi la spatele casei? Ea era voinică. Dacă a fost cu băiatul, amândoi…Zic să li se dea pedeapsa pe viață.”, a declarat Elena Nicolăescu, educatoare și prietenă a Mioarei.

Trupul neînsuflețit al româncei a fost găsit după 2 zile de la data dispariției. Contabila de 68 de ani și fiul său de 46 de ani au lovit-o în repetate rânduri cu obiecte dure, au îngropat-o în spatele curții și au acoperit locul crimei cu plăci de beton. Rudele femeii sunt devastate şi văd cazul tras la indigo după crima de la Caracal.

Vecinii, șocați de moartea Mioarei Haiduc: „Nu pot să descriu. O vecină minunată”

„Orice fel ce apelam ne ajuta foarte mult. Plângem de două-trei zile, e foarte dureros cum au omorât-o”, a spus una dintre vecinele femeii românce ucise în Serbia.

„Nu pot să descriu. O vecină desăvârșită. Nu s-a certat cu nimeni. A muncit din greu de mică. Nu mi-a venit să cred. Nu am cuvinte.

Toată ziua am stat foarte supărată, ca și cum ar fi fost din familia mea. Nu ne vine să credem că se poate întâmpla așa ceva în 2021 pentru bani. Să omori un om fără să vrei… Clar au premeditat totul. Numai ei știu ce e în sufletul lor.

Nu avem cuvinte. Nu există cuvinte, durere mai imensă. Mama ei, care este bătrână…E foarte rău. Și eu sunt mamă… Acum 2-3 luni am întrebat-o, zicea că mai stă câțiva ani și vine acasă…Dar nu a mai apucat. Pentru bani, toată lumea…”, a declarat o altă vecină a Mioarei.

Bogdanka, angajata româncei, era cunoscută în Serbia și avea mulți clienți, care se pare că erau nemulțumiți de serviciile sale. Poliţiștii din Serbia nu exclud posibilitatea ca această contabilă împreună cu fiul ei să fie criminali în serie, astfel că vor fi verificate și celelalte case deținute de ucigașă în Serbia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Revoltă în jurul lui Bolojan: contestatarii lansează un manifest împotriva „neoprogresismului”
Digi24
Cum a ajuns mult temuta „armă-minune” a lui Putin „teroarea barăcilor”: Racheta Oreșnik, un simbol al amenințărilor deșarte ale Rusiei
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru a doua jumătate a lui 2026: 'Va fi doborât de fulger'
Prosport.ro
lie Năstase, atacat pentru că ar primi pensie 6.800 de euro de la statul român: „Bolojan nu vede!”
Adevarul
Românul genial la care au apelat NASA și Elon Musk: „Nu vom avea orașe în spațiu în următorii 20 de ani. Spațiul este un mediu neiertător”
Mediafax
JD Vance dă vestea care face înconjurul Americii: „Suntem binecuvântați”
Click
Vedetele au revenit la muncă, pe Litoral! „Nu prea au patronii bani, dar tot merită”
Digi24
Unde se află Liberland, teritoriul din Europa nerevendicat de nicio țară și asociat cu unii dintre cei mai bogați oameni ai lumii
Cancan.ro
Misterul sosiei Shakirei la CM 2026 a fost deslușit în finală: 'Chiar a fost o impostoare'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Adelina Chivu la 44 de ani. Soția antrenorului lui Inter, transformare uimitoare!
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
După sute de KM cu acest Audi, există un lucru pe care nu îl mai putem ignora
Descopera.ro
Câți copaci există pe Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – I-am spus prietenului meu Hai, profită!
Descopera.ro
Ziua în care a ars una dintre cele şapte minuni ale lumii