Prima pagină » Actualitate » Un camion al unei coloane militare FRANCEZE s-a răsturnat pe centura ocolitoare Călimănești

Un camion al unei coloane militare FRANCEZE s-a răsturnat pe centura ocolitoare Călimănești

Oana Zvobodă
Un camion al unei coloane militare FRANCEZE s-a răsturnat pe centura ocolitoare Călimănești

Un camion care făcea parte dintr-o coloană militară franceză aflată în tranzit pe ruta Cincu – Smârdan s-a răsturnat în zona podului peste calea ferată din localitatea Jiblea Nouă, pe centura ocolitoare a orașului Călimănești, județul Vâlcea. Coloana era escortată de echipaje de poliție militară MApN.

Doi militari francezi au fost răniți în urma accidentului. Potrivit MAPN, după acordarea primului ajutor de către echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Serviciului de Ambulanță Județean din județul Vâlcea, cei doi au fost transportați la Spitalul Județean din Râmnicu Vâlcea pentru investigații și tratament medical, fiind în stare stabilă.

„Autoritățile competente investighează cauzele producerii accidentului. Echipaje ale poliției rutiere au intervenit prompt la fața locului, iar situația este monitorizată în colaborare cu partea franceză”, se arată în comunicatul MApN.

În urma accidentului, traficul feroviar a fost întrerupt. CFR a informat că, începând cu ora 13:20, circulația feroviară a fost întreruptă pe intervalul Călimănești – Lotru, din cauza unui vehicul răsturnat în gabarit, la intrarea în HM Călimănești.

Deoarece vehiculul respectiv se află pe Firul I de circulație, iar unele elemente componente au fost proiectate și pe Firul II, traficul feroviar a fost blocat complet, până la remedierea problemelor.

A fost afectată circulația trenului R 2064 (SNTFC CFR Călători SA, care circulă pe distanța Sibiu – Râmnicu Vâlcea).

CITEȘTE ȘI:

Situație revoltătoare la Craiova. O femeie este lovită de un bărbat, pe stradă, din senin, apoi se face nevăzut

Primele imagini cu MOMENTUL în care cele două bărci sunt lovite de o barjă pe Dunăre / Căutările celor două persoane dispărute, reluate

Caz de BOTULISM, boală cu potențial letal, în Dâmbovița. O femeie, în stare gravă, după consumul de conserve preparate în gospodărie / Ce spun medicii

Ce a pățit un bătrân, după ce s-a însurat cu badanta pe care o angajase să-l îngrijească. A aflat adevărul despre ea când era prea târziu spun medicii

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
„Ne-am tâmpit cu toții?” Radiografia nemiloasă a sistemului educațional, realizată de directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”: ”Nu ne mai trezește nimeni!”
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”