Prima pagină » Actualitate » Încă doi senatori „suveraniști”, de la Șosoacă și Gavrilă, au fost „racolați” de Bolojan. Săptămâna trecută, un senator SOS a fost făcut șef la PNL Ialomița

Încă doi senatori „suveraniști”, de la Șosoacă și Gavrilă, au fost „racolați” de Bolojan. Săptămâna trecută, un senator SOS a fost făcut șef la PNL Ialomița

Încă doi senatori „suveraniști
Un senator „suveranist”, ales pe listele SOS, „racolat” de Ilie Bolojan / Sursa FOTO: Mediafax

PNL își mărește rândurile cu încă trei politicieni „suveraniști”, unul dintre ei fiind numit chiar președintele filialei PNL Ialomița. Adrian Peiu a fost ales pe listele SOS România și chiar a votat pentru demiterea Guvernului Bolojan, dar acum a devenit liberal cu acte în regulă.

Potrivit Antena 3 CNN, în echipa senatorilor liberali au mai intrat și Ștefan Borțun, ales pe listele POT, și Dorin Silviu Petrea, de la grupul PACE, dar ales pe listele SOS România.

„E alegerea mea personală”

Întrebat cum a ajuns la PNL, Borțun a explicat că singur s-a dus și a bătut la ușa liberalilor:

„E alegerea mea personală. Eu am lucrat 36 de ani în privat. Știu ce înseamnă reformă, odată cu privatizarea societății la care am lucrat, acum peste 15 ani, și reformele se fac și în ziua de azi în economia liberă. Eu știu ce înseamnă reformă cu adevărat. Așa că eu îmi doresc o reformă cu adevărat a statului român din temelii.

Cînd m-am înscris în POT, la partidul Anamariei Gavrilă, nu discutam despre suveranism. Ea a venit, după ce a fost prin Germania, prin Anglia, pe unde a lucrat, cu idei pentru o economie de piață liberă. Deci, liberalism era. Eu așa am viziunea. Așa cum ați văzut că a luat-o pe calea asta, eu am plecat din POT atunci”.

Ștefan Borțun se laudă că dintotdeauna a avut o viziune liberală, însă nu știe care este sloganul PNL: „Cred într-un alt liberalism după congresul lor. Dacă m-am înșelat… Pe mine mă interesează reformarea, dar din temelii. Nu mimând. Nu voi ieși să fac acum slogane. Nu sunt omul sloganelor. Eu sunt cu oameni pentru oameni. Eu nu mă duc în sloganele actuale. Asta se cheamă fentă. Toți au vândut iluzii.

Noi politicienii, din păcate, vindem iluzii cetățenilor. Eu vreau să schimb metalitatea asta”.

Rugat să spună cum a ajuns la PNL, proaspătul liberal a explicat: „Eu m-am dus la ușa lor. M-am dus la grupul liberal. Ei la rândul lor au verificat și au vorbit cu liberalii de la Tulcea. Oamenii au spus adevărul. Sunt în contact cu oamenii. Nu m-am dus să cer milă. Dacă credeți că ideile mele sunt bune să vin la dumneavoastră în grup, să împărtășim, să punem cap la cap… În momentul ăla au zis să ne mai gândim, să discutăm și noi la grup…

Atâta timp cât cuvântul traseist însemnă să te muți de la un partid la altul, da, eu intru în această categorie! Încercăm acum să schimbăm sensul cuvintelor?!”.

Adrian Peiu a dat SOS pe PNL

Și senatorul Adrian Peiu a devenit membru PNL, deși a intrat în Parlament pe listele SOS România. Între timp, el s-a dezis de tot ce înseamnă suveranism.

„Ce treabă am eu cu Putin? Eu sunt de la Ialomiţa, de la Urziceni. Eu am ruşi aici, sunt unii care vând produse de astea, de feronerie, în piaţă. După ce am ieşit senator, am fost exclus din SOS. Eu am fost în grupul PACE, liderul grupului PACE. M-am înscris pe listele SOS. Diana Şoşoacă m-a folosit pe mine, eu am folosit-o pe ea. A fost un win-win.

După ce am ieşit senator, am fost exclus din SOS. Eu am fost în grupul PACE, liderul grupului PACE”, recunoaște Adrian Peiu.

Devenit liberal, Peiu a fost numit de Bolojan președinte al organizației PNL Ialomița. Mutarea vine după îndepărtarea din conducerea filialelor a liderilor PNL apropiați de Adrian Veștea.

Pentru Adrian Peiu, trădarea în politică este binevenită: „Aici e tot win-win (n.r. – la PNL). Eu îmi văd de treaba mea politică, domnul Bolojan îşi vede de treaba lui politică. Dacă sunt bun, m-au solicitat să preiau organizaţia Ialomița”. Întrebat și el care este sloganul PNL-ului, a demonstrat că nu știe: „Ce facem acum, test de cultură generală?”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Cine este Vadim Ermolaev, oligarhul ucrainean rănit în explozia de la Monaco
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul vizat de atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum arată o LADA pregătită pentru raliuri? Un astfel de model este scos la vânzare
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Celebra și bizara „Planetă Roz” ar putea ascunde nori de sare, arată un nou studiu