USR se poziționează în spatele lui Bolojan: Fără amendamente la legea bugetului

Publicat: 15 03. 2026, 22:37

USR se poziționează de partea liberalilor, în disputa din coaliție pe tema bugetului, și acuză PSD că „se joacă din nou cu chibriturile, deși incendiul deficitului pe care l-a declanșat Ciolacu încă nu a fost stins”. „Amenințarea de a vota amendamente la buget care ar crește din nou cheltuielile publice este o iresponsabilitate”, transmite USR cu mențiunea că social-democrații sunt pregătiți să se alieze la vot în Parlament cu formațiunea extremistă AUR, publică G4Media.

PSD invită „toate forțele politice din Parlament” să susțină amendamentele sociale

Reamintim, Conducerea lărgită a PSD a decis, duminică, la Vila Lac, să voteze bugetul de stat și să depună amendamente în Parlament pentru a asigura finanțarea integrală a Pachetului de Solidaritate care cuprinde măsuri de sprijin pentru mai multe categorii sociale, pachet evalaut la 3,5 miliarde de lei.

La finalul ședinței, Sorin Grindeanu i-a transmis o scrisoare dură premierului Ilie Bolojan, în care PSD invită „toate forțele politice din Parlament” să susțină amendamentele sociale.

USR refuză să se alieze demersului PSD

„Faptul că PSD cochetează deschis cu o majoritate cu extremiștii pentru a le trece amendamentele arată că nu le pasă de românii îngrijorați de creșterea prețurilor. Instabilitatea politică pe care o poate declanșa o astfel de mișcare va lovi în primul rând în oamenii pe care PSD pretinde că vrea să-i protejeze”, transmite USR.

USR se poziționează de partea premierului subliniind că direcția partidului este clară:

„Mai mulți bani în buzunare, mai multe produse în coșul de cumpărături. Pentru ca oamenii să simtă asta, trebuie să tragem frâna de mână la cheltuielile statului și să deschidem larg ochii la cheltuirea banilor pe care îi avem.

Anii trecuți, guvernele au încercat scamatorii: au împrumutat mai mult decât le permitea plapuma și au aruncat cu banii fără să rezolve pe termen lung vreo problemă a oamenilor.

Iar nota de plată a debandadei o plătim acum cu toții. USR a spus deja că nu mai acceptă creșteri de impozite pentru cetățeni, cum ar fi introducerea impozitului progresiv, și nici creșterea notei de plată pentru generațiile următoare prin creșterea îndatoririi țării mai mult de 6,2% PIB”.

USR anunță că nu va depune și nu va vota amendamente la Legea bugetului de stat pentru anul 2026, cerând PSD-ului să facă la fel: „Cerem tuturor celor din coaliția de guvernare să își respecte cuvântul dat prin contractul pe care l-am încheiat acum mai puțin de un an”.

Recomandarea autorului: PSD nu renunță la amendamentele la buget. Grindeanu: Nu am intrat în această guvernare pe post de ficus

Conducerea PSD a decis să depună amendamente la bugetul trimis de Ilie Bolojan. Măsuri sociale de 3,5 miliarde lei