Prima pagină » Actualitate » Viața bate filmul! Ce a pățit Angela (32 de ani), după ce s-a măritat cu un pensionar italian de 81 de ani

Viața bate filmul! Ce a pățit Angela (32 de ani), după ce s-a măritat cu un pensionar italian de 81 de ani

Elena Popescu
Viața bate filmul! Ce a pățit Angela (32 de ani), după ce s-a măritat cu un pensionar italian de 81 de ani

Viața bate filmul! Angela Socol a plecat la 32 de ani în Italia pentru a avea o viață mai bună. Femeia a muncit din greu pentru a reuși să aibă un trai decent și nu s-a dat înapoi de la nimic, oricât de solicitant sau dificil era jobul pe care îl avea. 

”Am decis să plec din țară. Am mers cu ochii legați, neștiind unde o să merg și la cine. Costurile erau exagerate în țară, iar eu chiar dacă aveam un job foarte bun în țară, primeam un salariu de doar 35 euro pe lună. Scopul meu era o casă cu două niveluri. Am plecat din Chișinău opt persoane.

M-a costat 3500 euro și am plecat ilegal, am mers prin munți, prin păduri. Nici nu știam dacă o să ajung. Am dormit în condiții foarte nefavorabile. Am dormit într-un pat de sârmă și pe o plapumă foarte murdară, de nu credeam vreodată că o să mă învelesc cu așa ceva. A durat cam o săptămână, dar am ajuns în Italia”, își amintește Angela, într-un interviu acordat lui Dorin Galben.

După ce a ajuns cu greu în Italia, Angela a făcut curat în mai multe case, până a ajuns să lucreze în Torino, în casa unui bătrân de 81 de ani, care avea să-i devină soț.

”La un moment dat am ajuns să lucrez ca badantă la doi bătrâni, timp de două săptămâni. Eram tinerică și slăbuță și pentru mine era foarte greu. Eu voiam să renunț. Mă oprea doar faptul că dacă mă întorc în țară, trebuia să lucrez vreo 3 ani ca să iau banii pe care-i luam la italieni. Luam vreo o mie și ceva de euro.

După două săptămâni, când eram foarte aproape să renunț, m-a sunat o doamnă moldoveancă. M-a salutat și m-a întrebat cum merg treburile. Mi-a spus că mi-a găsit un job, dar trebuie să merg la Torino. Am zis bine, o să vin mâine. Mi-a zis că o sa am un job ca o femeie de companie.

Adică să vorbești cu respectiva persoană, să bei un ceai, să mergi la bancă. Trebuia sa merg la un bătrân care era văduv de un an și jumătate. El avea 81 de ani în acel moment. Am acceptat din prima pentru că era mult mai bine să discuți cu cineva decât să fii îngrijitoare.

Peste câteva minute a sunat iar telefonul și era domnul în cauză. A fost cam straniu pentru mine că avea un pic vocea cam răgușită și mă întrebam deja dacă să plec sau să nu mai plec. El mi-a zis că acum să-mi iau valiza și trenul și să merg la Torino. A insistat atât de mult încât la ora 21:00 eram deja la Torino”, a mai povestit Angela.

Mario a avut grijă de ea

Mario a avut grijă ca Angelei să nu-i lipsească nimic și să o vadă zâmbind.

”Am plecat fiecare la el în cameră în seara aceea. A doua zi dimineață m-a trezit. I-am zis că vreau să merg la bancă să trimit niște bani în țară. El m-a întrebat la bancă, dacă am datorii. Eu aveam doar 500 euro, dar el a mai adăugat încă o mie de euro și mi-a făcut transferul de bani în Moldova ca să-mi achit datoriile. Eram foarte recunoscătoare, era șocant pentru mine. De ziua mea de naștere, când făceam 32 de ani, mi-a zis să intrăm într-un magazin de telefonie. Mi-a zis să-mi aleg un telefon pe care-l vreau eu. I-am zis că n-am venit să-mi iau telefon, ci să-mi schimb viața.

Am ales un telefon destul de fain, el l-a plătit și ăsta a fost primul meu cadou, pe neașteptate. După ce mi-a cumpărat Mario telefonul știind că vine ziua mea de naștere, mi-a zis să mergem la mare. El avea casă și la mare și la munte. Eu am zis că fac ce vrea el, că îi țin companie. A fost o emoție foarte mare pentru mine să văd marea pentru a doua oară în viața mea. El era plin de viață și i se părea că zboară pe nori, simțea că întinerește. Toți îl întrebau ce se întâmplă cu viața lui, că pare că întinerește. El le răspundea că în casa lui a venit un înger (Angela-n.r.).

Cel mai șocant a fost că fiica lui n-a fost la înmormântarea mamei și atunci el și-a pus să se răzbune. A zis că mai bine sa dea averea altcuiva, decât să o dea unei fete care nu e recunoscătoare. Mario avea un job foarte bun, la nivel de țară. Mereu când veneau oameni importanți el era în prima linie. A fost bodyguard la cei mai importanți oameni. Era și foarte bine plătit și a reușit sa acumuleze bani și trei case care-i aparțineau”, a mai spus aceasta.

Angela s-a căsătorit după câteva luni cu Mario, iar bărbatul a mai trăit alături de ea încă 12 ani. ”Unicul regret pe care îl voi purta toată viața în sufletul meu, este că nu am fost ultima seară la el. Mi-a spus îngrijitoarea că a întrebat toată noaptea de mine. Ceea ce mi-a rămas în urma căsniciei este casa, un automobil și pensia de 1700 euro până la sfârșitul vieții mele. Nu regret de nimic”, a conchis Angela Socol.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
Ioana și Ilie Năstase, din nou față în față la tribunal. La ce speră fostul tenismen
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Studiu: Femeile resimt mai multă durere decât bărbații
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!