VIDEO | Câteva sute de refugiați din Ucraina au ajuns sâmbătă în București. Cum au fost primiți în Gara de Nord din Capitală

Publicat: 05 03. 2022, 19:07

This browser does not support the video element.

Zece vagoane cu aproximativ 800 de refugiați din Ucraina au ajuns, sâmbătă după-amiază, în Gara de Nord din Capitală, după ce au fost atașate la trenul operat de CFR Călători IR 1752, cu stația de pornire în Suceava. Pasagerii de pe rută au așteptat în gări aproximativ 70 de minute în plus, după ce, potrivit personalului CFR, vagoanele, venite de la Iași, au fost alipite la trenul InterRegio la Pașcani.

La sosirea în Gara de Nord, refugiații erau așteptați pentru a fi preluați pentru procesare de importante forțe de ordine, dar și personal sanitar, echipat în combinezoane.

Pentru câteva minute, călătorii din celelalte vagoane au fost rugați să nu coboare, pentru a permite derularea procedurilor de preluare a refugiaților.

La capătul peronului, unii refugiați erau așteptați de persoane care purtau cartoane cu numele lor.

Măsuri speciale în gări

CFR Călători a informat sâmbătă că personalul feroviar al Sucursalelor Regionale CF Iaşi, Cluj şi Bucureşti depune în continuare eforturi susţinute şi se implică activ în demersurile întreprinse la nivel naţional, în vederea preluării fluxului tot mai mare de refugiaţi, care sosesc din Ucraina prin staţiile feroviare de frontieră din nordul şi nord-estul ţării, şi care optează pentru transportul cu trenul sau pentru staţionarea temporară în gări, potrivit unui comunicat al companiei, citat de Agerpres.

„Urmare a numărului tot mai mare de refugiaţi, estimat să intre în România prin staţiile feroviare de frontieră atât cu Republica Moldova, dar şi cu Ucraina, personalul feroviar al Regionalei CF Iaşi coordonează permanent buna desfăşurare a circulaţiei trenurilor pe relaţia Ungheni (staţie de frontieră cu Calea Ferată din Republica Moldova) – Cristeşti Jijia – Socola – Iaşi – Bucureşti Nord, iar pentru asigurarea transbordării refugiaţilor, care optează pentru transportul cu trenul de la Vadu Siret (staţie de frontieră a Căilor Ferate Ucrainene UZ) până în staţia CF Vicşani (staţie de frontieră a CFR), personalul din sectorul de exploatare al SRCF Iaşi s-a mobilizat operativ pentru amenajarea unui peron provizoriu din dale de beton, în lungime de 150 ml, în vederea asigurarea condiţiilor necesare de transbordare a călătorilor din trenurile ucrainene, care sosesc pe liniile cu ecartament larg, în trenurile CFR Călători, care circulă pe linie cu ecartament normal”, arată sursa citată.

În ceea ce priveşte Gara de Nord din Bucureşti, CFR informează că urmare a numărului mare de refugiaţi sosiţi în Capitală, a fost amenajat un nou spaţiu destinat special persoanelor refugiate, în holul caselor de bilete clasa a II-a. Astfel, în acest moment, în Gara de Nord din Bucureşti sunt amenajate 3 spaţii destinate persoanelor refugiate din Ucraina, unde sunt asigurate, până la preluarea acestora de către reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, condiţiile necesare staţionării temporare – apă, ceaiuri, sucuri, fructe, produse alimentare calde şi reci, hrană pentru copii şi bebeluşi, produse de igienă, precum şi servicii de asistenţă socială şi medicală, asigurate de voluntari şi ONG-uri, care sunt permanent alături de zecile, dacă nu sutele, de familii refugiate care sosesc în Capitală.

Câți ucraineni au cerut azil

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, sâmbătă, că, de la începerea conflictului din Ucraina, 2.382 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Aceşti cetăţeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.

„Pe întreaga perioadă a procedurii, solicitanţii de azil pot beneficia de cazare în centrele Inspectoratului General pentru Imigrări, dacă doresc acest lucru, precum şi de măsuri de asistenţă materială, financiară, medicală, consiliere psihologică şi juridică de specialitate, acces la piaţa forţei de muncă şi activităţi de adaptare culturală. Complementar, pot beneficia de suportul organizaţiilor internaţionale şi neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul migraţiei”, potrivit MAI.

Potrivit sursei citate, sâmbătă, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 59.9%.

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, menţionăm că, în data de 4 martie a.c., 85.847 de persoane, dintre care 28.235 de cetăţeni ucraineni, au intrat în ţară, iar 106.330 de persoane, dintre care 22.813 cetăţeni ucraineni, au părăsit teritoriul României. Totodată, 23.159 de mijloace de transport au trecut frontiera pe sensul de intrare şi 26.875 pe sensul de ieşire, potrivit sursei citate.

Asociația «Medici pentru România» în parteneriat cu grupul de presă Gândul Media Network au lansat campania umanitară „Alături de Ucraina” și platforma online ucraina.medicipentruromania.ro, pentru a veni în ajutorul refugiaților ucraineni, a românilor din Ucraina și a celor care au rămas în prima linie pentru a-și apăra țara, în urma războiului izbucnit pe 24 februarie, când armata rusă a invadat Ucraina.