Vieți salvate după moartea unui bărbat de 54 de ani din Bacău. „Donarea de organe este un gest suprem”

Publicat: 21 02. 2022, 15:49

Familia unui bărbat în vârstă de 54 de ani, aflat în moarte cerebrală, la Spitalul Județean din Bacău, a fost de acord ca organele acestuia să fie prelevate pentru a salva alte vieți.

Echipe medicale din Iași și Bacău au prelevat ficatul, rinichii și corneea. După transplantare, organele vor salva viețile altor pacienți aflați pe listele de așteptare din zona Moldovei. „Exprimăm condoleanțe familiei îndurerate care a înțeles că acordul de prelevare poate reprezenta salvarea altor vieți”, au precizat reprezentanții Spitalului Județean din Bacău.

Ficatul a ajuns la un bărbat în vârstă de 60 de ani, diagnosticat cu ciroză hepatică, transplantul fiind realizat la Spitalul Clinic de Urgențe „Sf. Spiridon” din Iași. „Era singurul primitor compatibil având în vedere că grupa de sânge a donatorului era rară”, a explicat dr. Raluca Neagu Movilă, coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iași.

Cei doi rinichi au ajuns la pacienți care erau incluși în programul de dializă de câțiva ani

Cei doi rinichi au ajuns la pacienți care erau incluși în programul de dializă de câțiva ani, din județele Suceava și Vrancea. Astfel, un bărbat și o femeie în vârstă de 57, respectiv 45 de ani, vor scăpa de chinul ședințelor de dializă de trei ori pe săptămână datorită gestului făcut de familia bărbatului.

„A fost o activitate intensă a Compartimentului de Transplant Renal de la Spitalul «Dr. C. I. Parhon». Colegii noştri au participat alături de colegii din spitalul din Bacău la recoltare, ulterior la transplanturile de rinichi. Ambii pacienţi erau în program de dializă, făceau trei şedinţă pe săptămână, iar singura potenţială soluţie de revenire la o viaţă normală era prin primirea acestei noi şanse”, a declarat conf. dr. Ionuț Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași.

Cei doi pacienți se recuperează în Compartimentul de Transplant Renal după intervenția chirurgicală. Urmează să mai rămâmă internați aproximativ două săptămâni, timp în care vor fi instruiți de către medici referitor la medicamentele imunosupresoare pe care vor trebui să le ia pe toată durata vieții.

Aceasta a fost a doua prelevare de organe din zona Moldovei de la începutul acestui an, prima recoltare fiind pe 10 februarie, la Suceava. „Mulţumim tuturor echipelor medicale implicate în această activitate atât de complexă şi sensibilă, prinsă între suferinţă şi speranţă. Mulţumim românilor care înţeleg că donarea de organe este un gest suprem, fără alt beneficiu în afară de gândul că, undeva, un om pe care nu-l cunoşti prinde putere şi trăieşte”, au precizat reprezentanții Agenției Naționale de Transplant.