Ce apreciază Cristoiu la Bolojan, în prag de plecare

Publicat: 14 04. 2026, 16:39

Invitat în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache!”, Ion Cristoiu a dezvăluit motivele pentru care îl apreciază pe Ilie Bolojan, după ce a transmis că plecarea sa din funcția de premier ar fi cea mai bună soluție pentru România.

Cristoiu a explicat că principalele calități ale premierului sunt prudența în declarații, consecvența și atitudinea față de „coțofene”.

„Sunt câteva lucruri pentru care îl apreciez pe Bolojan. Că nu a fost maidanez cu rușii, a fost destul de prudent, nu a folosit clișee. Că a ușuit coțofenele și că a ținut-o pe a lui, a fost consecvent. Are o față serioasă.”

Ilie Bolojan VS Nicușor Dan

Acesta a anticipat că dacă Bolojan va trece în opoziție, principala bătălie va avea loc între el și președintele Nicușor Dan.

„Bătălia numărul 1 dacă trece în opoziție, va fi între el și Nicușor Dan.”