Volkswagen a prezentat primele schițe cu noul TIGUAN

Publicat: 14 09. 2015, 12:10

Designul noului Volkswagen Tiguan este inspirat de cel al conceptului Volkswagen Cross Coupe GTE, inclusiv profilul general și forma lunetei.

Noul Tiguan va fi construit pe platforma MQB și va fi puțin mai lung decât predecesorul său, A doua generație a CUV-ului Tiguan va fi mai ușoară cu 80 kg decât actualul model și va avea, în varianta de bază, un motor TSI pe benzină, de 1,4 litri și 123 cai-putere.

Versiunea de top va dispune de un motor TDI diesel de 2,0 litri, provenit de la Passat, care dezvoltă 236 cai-putere. Dincolo de aceste două opțiuni, Volkswagen va furniza și un CUV Tiguan hibrid.

Mai multe detalii vor fi disponibile în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, ediția 2015, care își deschide porțile săptămâna viitoare, scrie worldcarfans.com