Grecia impune unele din cele mai dure măsuri rutiere din ultimii ani. Noul Cod Rutier prevede amenzi mult mai mari, suspendarea permisului pentru perioade îndelungate și chiar pedepse cu închisoarea pentru cele mai grave încălcări ale normelor rutiere, atenționează greekcitytimes.com.
Grecii au decis să înăsprească legislația după ce, potrivit datelor oficiale, 665 de oameni au murit în accidente rutiere în 2024.
Codul Rutier introduce un sistem de sancționare progresivă. Astfel, șoferii care repetă aceeași abatere vor primi pedepse din ce în ce mai dure, atât în privința amenzilor, cât și a perioadei de suspendare a permisului. În cazuri foarte grave pot fi deschise chiar și dosare penale.
Folosirea telefonului mobil în timpul condusului este una din abaterile vizate de polițiștii rutieri eleni.
Sancțiunile sunt pe măsura faptei:
Autoritățile din Grecia consideră că utilizarea telefonului la volan reprezinta una din marile cauze pentru care se produs accidente rutiere, mai ales în mediul urban.
De asemenea, noua legislație îi obligă atât pe conducătorii motocicletelor, cât și pe pasageri să poarte cască de protecție. Sancțiunile sunt drastice, în caz contrar.
Codul Rutier stabilește și noi limite de viteză:
Conducătorii auto care provoacă accidente mortale pot face până la 10 ani de închisoare, fără posibilitatea eliberării condiționate.
Grecii au pedepse tot mai dure și pentru cursele ilegale ale teribiliștilor. Aceștia riscă amenzi progresive, după cum urmează:
Aceleași sancțiuni maxime se aplică și în cazurile în care șoferii sunt surprinși circulând cu peste 200 km/h.
Totodată, în Atena și Salonic, benzile speciale sunt rezervate exclusiv mijloacelor de transport în comun.
Accesul neautorizat va fi sancționat, inclusiv în cazul taximetrelor, cu excepția situațiilor prevăzute de lege, precum debarcarea pasagerilor sau utilizarea unor mașini cu emisii zero.
Șoferii care parchează pe rampele destinate persoanelor cu handicap riscă amenzi de până la 2.000 de euro încă de la prima abatere, în Grecia.
Dacă recidivează, sancțiunea va urca la 2.000 de euro, iar permisul va fi suspendat pentru un an.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F08%2Ftourist-car-on-the-coast-road-to-beach-on-lefkada-2026-03-09-23-14-06-utc-scaled.jpg)
Sursa foto: Envato (caracter ilustrativ)