Nicolae Ciucă, la opt ani de la „Colectiv”: Nici sentinţele cu executare şi nici daunele materiale nu pot stinge suferinţa victimelor

Publicat: 30 10. 2023, 11:13

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, susține, la 8 ani de la tragedia de la Colectiv, că „nici sentinţele cu executare şi nici daunele materiale nu pot stinge suferinţa victimelor”.

Pe 30 octombrie se împlinesc opt ani de la cumplita tragedie din 2015, când în Clubul „Colectiv” din Bucureşti, în timpul unui concert al trupei Goodbye To Gravity, a izbucnit un incendiu puternic.

„Au trecut opt ani de la cumplita tragedie din clubul Colectiv, unde și-au pierdut viața 64 de oameni, iar alți 185 au fost răniți. Mulți dintre cei ce au scăpat cu viață suferă și astăzi din cauza rănilor provocate de incendiu, iar toți cei care au pierdut pe cineva drag în acea noapte au rămas, pentru totdeauna, marcați și plini de durere.

Procesul s-a încheiat, iar justiția a stabilit vinovații și pedepsele lor. Însă nici sentințele cu executare și nici daunele materiale nu pot stinge suferința victimelor Colectiv”, arată liberalul, într-un mesaj postat pe Facebook.

„Este datoria întregii clase politice să facă tot ce e posibil pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple”

„Este datoria întregii clase politice să facă tot ce e posibil pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Sunt foarte multe de făcut pentru acest lucru. Și este de reflectat asupra cadrului mai amplu.

Salut, însă, inițiativa CNAS care propune, în aceste zile, o serie de măsuri concrete pentru pacienții cu arsuri: dispozitive medicale esențiale gratuite pentru recuperare, simplificarea accesului acestor pacienți cu arsuri la servicii de psihoterapie și kinetoterapie și a procedurii pentru consult în ambulatoriu.

Rămânem, în continuare, alături de familiile îndoliate și de răniții a căror viață a fost dramatic schimbată de atunci.

Transmit gânduri bune, multă sănătate și putere tuturor celor afectați”, conchide Ciucă mesajul postat pe Facebook.

Vă recomandăm să citiți și:

Pianistul Alex Penescu, supraviețuitor al incendiului din Colectiv, la ALTCEVA cu Adrian Artene: „Sunt puține lucruri pe care mi le amintesc”

8 ANI DE LA „COLECTIV”! Care au fost primele cuvinte ale supraviețuitorului Alex Penescu, după ce a fost detubat

8 ANI DE LA „COLECTIV”! Alex Penescu: „Nu știu ce s-a întâmplat 5 săptămâni din viața mea. Mă întreb, e normal?” | EXCLUSIV ALTCEVA cu Adrian Artene

Alex Penescu, supravieţuitor al tragediei din Clubul Colectiv, despre momentul în care s-a privit prima dată în oglindă: „Am avut un ȘOC mare!”

Pianistul Alex Penescu, supraviețuitor al incendiului din Colectiv: „Am aflat de la radio că unul dintre prietenii mei cei mai buni a murit”