Valeriu Gheorghiță, despre campania de vaccinare: „Vrem ca după jumătatea lunii ianuarie să putem începe vaccinarea persoanelor din etapa a doua”

Publicat: 02 01. 2021, 19:55
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-Covid / Sursă FOTO: Alexandru Dobre - Mediafax Foto

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, susține că persoanele care fac parte din categoria a doua ar urma să primească prima doză din ser în cursul lunii ianuarie, mai devreme decât se estimase inițial.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a susținut că există posibilitatea ca imunizare persoanelor în vârstă, categorie de risc, să înceapă după jumătatea lunii ianuarie.

Totodată, acesta a subliniat că persoanele în vârstă care au multiple afecțiuni vor avea prioritate, potrivit Știrile TVR.

Valeriu Gheorghiță: Vrem să începem vaccinarea personoanelor vârstnice după jumătatea lunii ianuarie

„Ceea ce noi ne dorim este să accelerăm procesul de vaccinare. Vrem ca după jumătatea lunii ianuarie, în funcție de dinamica procesului de vaccinare pentru etapa I, să putem începe, într-adevăr, și vaccinarea persoanelor din etapa a doua, în mod deosebit a persoanelor care sunt la risc să dezvolte forme severe, așa cum sunt persoanele vârstnice instituționalizate”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Peste 1.500 de persoane, vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore

„Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 2 ianuarie a.c., ora 17.00, este următoarea:

1. Număr de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (în ultimele 24 de ore, prima administrare) – 1.586.

2. Număr total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020, prima administrare) – 13.242.

3. Număr de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (în ultimele 24 de ore): 1 reacție comună și minoră, dintre care:

– 0 reacții de tip local;

– 1 reacție generală .

4. Număr de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (începând din 27 decembrie 2020): 27 reacții comune și minore, dintre care:

– 4 reacții locale cu durere la locul injectării;

– 23 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, astenie, alergii de tip urticarie).

Precizăm că programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 – 20.00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare”, informează site-ul vaccinare-covid-19.gov.ro.