Festivalul de Film Karlovy Vary 2015: Regizorul Florin Șerban, recompensat cu premiul FIPRESCI pentru producția „Box”

Publicat: 13 07. 2015, 11:57
Actualizat: 26 03. 2019, 12:15

La cinci ani după aclamatul „Eu când vreau să fluier, fluier” (marele premiu al juriului – Ursul de Argint și distincția „Alfred Bauer”, oferită pentru noi perspective în arta cinematografică, la ediția din 2010 a Festivalului de la Berlin), Florin Șerban a adus la Karlovy Vary drama „Box”, o producție România/ Germania/ Franța. Filmul prezintă povestea unui pugilist talentat de 19 ani și a unei actrițe de teatru apreciate și mamă în același timp, care își caută echilibrul pierdut.

Federația Internațională a Criticilor de Film (FIPRESCI) l-a premiat pe Florin Șerban pentru „o peliculă strălucitor regizată despre societatea românească contemporană”.

De asemenea, la gala Festivalului de Film de la Karlovy Vary, care a avut loc sâmbătă, Anca Damian, una dintre cele două regizoare din competiția oficială a evenimentului, alături de Eva Neymann („Song of Songs”), a primit o mențiune specială din partea juriului, pentru „Muntele magic”, o producție România/ Franța/ Polonia. Animația documentar face parte, împreună cu filmul deja lansat „Crulic – drumul spre dincolo” (2011), dintr-o trilogie despre eroism, nuanțând raportul individului cu istoria prin perspectiva morții și a faptelor sale. Realizat într-un stil postmodern, cu o multitudine de tehnici vizuale, decupaje de hârtie, desen animat, fotografie și film, „Muntele magic” prezintă povestea reală a unui polonez, Adam Jacek Winkler, refugiat politic la Paris. Povestea lui este cea a unui „cavaler rătăcitor”, un „Don Quijote al secolului XX”, el făcând parte din categoria celor care vor să schimbe lumea, chiar cu prețul vieții lor.

În ceea ce privește lungmetrajul „Lumea e a mea”, de Nicolae Constantin Tănase, acesta a primit mențiunea specială a secțiunii competiționale East of the West. Filmul prezintă povestea Larisei, în vârstă de 16 ani, care trăiește într-un oraș mic de coastă, într-un mediu social în care imaginea și averea oferă putere asupra celorlalți.

Marele premiu al Festivalului de Film de la Karlovy Vary, Globul de Cristal, i-a revenit peliculei americane „Bob and the Trees”, de Diego Ongaro. Premiile pentru interpretare au fost atribuite actriței Alena Mihulová, pentru rolul din debutul regizoral al lui Slávek Horák, „Home Care”, și lui KryÅ¡tof Hádek, pentru partitura din „The Snake Brothers”, de Jan PruÅ¡inovský.

La gala de sâmbătă au mai fost acordate trofee precum premiul special al juriului (Peter Brunner, pentru „Those Who Fall Have Wings”), premiul pentru cea mai bună regie (Visar Morina, pentru „Babai”), premiul secțiunii East of the West („The Wednesday Child”, de Lili Horváth), premiul pentru cel mai bun documentar (Helena TÅ™eÅ¡tíková, pentru „Mallory”), premiul președintelui festivalului (actrița Iva Janžurová).

Potrivit site-ului evenimentului, Festivalul de la Karlovy Vary este cea mai mare manifestare de profil din Republica Cehă și una dintre cele mai prestigioase din Europa centrală și de est. Anual, festivalul prezintă peste 200 de filme din întreaga lume și are ca invitați regizori și profesioniști din lumea filmului celebri.

Anul acesta, la eveniment au participat peste 1.000 de profesioniști din industria filmului, peste 500 de cineaști și aproape 700 de jurnaliști. De asemenea, 135.105 bilete au fost vândute la cele 488 de proiecții organizate în timpul evenimentului. Din cele 223 de filme din festival, 35 au fost premiere mondiale, 26 – premiere internaționale și 12 – premiere europene, potrivit cifrelor furnizate de organizatori.