Ancheta privind morțile suspecte de la penitenciarul Giurgiu scoate la iveală lucruri IREALE! Primele destituiri + GÂNDUL.RO cere ANP să indice vinovații! (EXCLUSIV)

Situația cel puțin alarmantă de la Penitenciarul Giurgiu – acolo unde, în mai puțin de o lună, au decedat trei deținuți – este departe de a fi lămurită, iar cercetările continuă. Au fost deschise dosare de ”moarte suspectă” după ce deținuții au fost descoperiți, fără semne vitale, în celulele lor, iar conducerea penitenciarului a transmis redacției, până acum, răspunsuri oficiale care, totuși, nu au oferit un răspuns concret semnelor de întrebare din ce în ce mai numeroase.

Surse GÂNDUL.RO ne-au transmis, ÎN EXCLUSIVITATE, că în timpul anchetei declanșate la Penitenciarul Giurgiu au fost luate deja primele măsuri, dar nu numai atât.

Doi dintre adjuncții Penitenciarului Giurgiu au fost destituiți și – ceea ce demonstrează că GÂNDUL.RO a avut, din nou dreptate – ar fi fost identificat și… furnizorul drogurilor care îi transformă pe deținuții penitenciarului în adevărați zombi. Acesta este, potrivit surselor noastre, Giani al lui Șobolanca.

”Schimbările survenite au rolul de a consolida nevoile identificate la nivelul penitenciarului și nu au caracter sancționator”

GÂNDUL.RO a solicitat, de altfel, un punct de vedere oficial conducerii penitenciarului, referitor la aceste informații de ultimă oră, iar în urma demersului nostru am primit un răspuns, în exclusivitate, principalele puncte de reper fiind următoarele:

  • Este adevărat, au fost efectuate schimbări la nivelul conducerii Penitenciarului Giurgiu – așa cum a dezvăluie GÂNDUL.RO – dar această decizie nu are legătură cu decesele deținuților și nu are ”caracter sancționator”, destituirile celor doi adjuncți nefiind ”asociate evenimentelor negative la care faceți referire”.
  • Funcțiile respective, transmite chiar directorul Penitenciarului Giurgiu – comisar șef de poliție penitenciară Marius Lucian Fulga -, erau deținute ”temporar”, iar cei schimbați au revenit pe funcțiile de bază, ”necesar a fi acoperite în contextul provocărilor pe care situația epidemiologică actuală o impune”.
  • În ceea ce privește traficul de droguri din Penitenciarul Giurgiu, iar GÂNDUL.RO a tras un semnal de alarmă, din acest punct de vedere, conducerea penitenciarului transmite că ”introducerea în mod ilicit de bunuri și obiecte interzise, în interiorul locului de deținere, constituie o problematică asumată de conducerea Penitenciarului Giurgiu”, fiind întreprinse numeroase acțiuni desfășurate în comun cu instituții abilitate”.

Pe de altă parte, cu referire strictă la numele furnizorului de droguri, dezvăluit, în exclusivitate, de GÂNDUL.RO, ”aspectele supuse atenției vizează, însă, întocmai evenimente care, conform prevederilor legale, au fost notificate unității de parchet responsabile, dezbaterea publică a acestora excedând competenței locului de deținere și având potențialul de a periclita eventuale verificări ale organelor judiciare abilitate”.

”Dezbaterea publică a aspectelor sesizate are potențialul de a periclita eventuale verificări ale organelor judiciare abilitate”

Iată și răspunsul integral primit de la Penitenciarul Giurgiu, dezvăluirile GÂNDUL.RO nefiind infirmate.

Mai mult, conducerea penitenciarului transmite, practic, că ”introducerea în mod ilicit de bunuri și obiecte interzise, în interiorul locului de deținere” este O PROBLEMĂ REALĂ, însă se încearcă ”scăderea în intensitate a acestui fenomen și evitarea unor potențiale incidente”.

”Introducerea în mod ilicit de bunuri și obiecte interzise, în interiorul locului de deținere, constituie o problematică asumată de conducerea Penitenciarului Giurgiu, fiind, de altfel, un aspect asupra căruia sistemul administrației penitenciare a intervenit prin numeroase acțiuni desfășurate în comun cu instituții abilitate, în baza unor protocoale de colaborare.

Printr-o conduită pro-activă, materializată fie prin acțiuni interne (control antiterorist și de specialitate, utilizarea de echipamente tehnice fixe sau mobile,  utilizarea unităților canine etc.), fie prin planuri de intervenție interinstituționale, administrația Penitenciarului Giurgiu urmărește scăderea în intensitate a acestui fenomen și evitarea unor potențiale incidente.

Aspectele supuse atenției vizează, însă, întocmai evenimente care, conform prevederilor legale, au fost notificate unității de parchet responsabile, dezbaterea publică a acestora excedând competenței locului de deținere și având potențialul de a periclita eventuale verificări ale organelor judiciare abilitate.

În ceea ce privește palierul managerial, vă precizăm că schimbările survenite au rolul de a consolida nevoile identificate la nivelul penitenciarului și nu au caracter sancționator. Cele două funcții din conducerea unității erau ocupate temporar, sens în care persoanele care le exercitau și-au reluat funcțiile de bază, necesar a fi acoperite în contextul provocărilor pe care situația epidemiologică actuală o impune.

Comisar șef de poliție penitenciară Marius Lucian Fulga

Precizăm, totodată, că specificul unei unități de detenție implică dinamism inclusiv în cadrul componentei de management, schimbările pe această linie nefiind asociate evenimentelor negative la care faceți referire”, ne-a transmis directorul Penitenciarului Giurgiu – comisar șef de poliție penitenciară Marius Lucian Fulga.

GÂNDUL.RO a solicitat ministrului Justiției să deschidă o anchetă la Penitenciarul Giurgiu

Reamintim că GÂNDUL.RO a solicitat, public – toate detaliile AICI -, ministrului Justiției să deschidă o anchetă la Penitenciarul Giurgiu, în urma celor trei decese înregistrate până acum, cu atât mai mult cu cât unul dintre deținuți, a cărui identitate o protejăm pentru a nu-i compromite calitatea procesuală în acțiunea de eliberare condiționată pe care a depus-o deja la instanță, a declarat că ”în interiorul penitenciarului acționează o rețea de trafic de droguri” și ”se consumă mai multe droguri decât în Ferentari”.

Potrivit declarațiilor celebrului deținut, acesta a cerut ministrului Justiției să fie audiat pentru a prezenta, din interior, situația gravă de la Penitenciarul Giurgiu, acolo unde mulți dintre cei aflați în spatele gratiilor  ”umblă ca niște zombi pe holuri din cauza consumului de droguri”.