Ce arată necropsia lui Bogdan Drăghici, activistul care a intrat cu mașina în poarta Ambasadei Rusiei

Medicii legiști au finalizat necropsia lui Bogdan Drăghici, activistul care a intrat cu mașina în poarta principală a Ambasadei Rusiei din București.

Surse judiciare au explicat, pentru Gândul, că întreg corpul era carbonizat, iar anchetatorii au fost nevoiți să transporte trupul la INML cu tot cu scaunul mașinii.

În plus, pentru că din cauza arsurilor cadavrul nu poate fi identificat, vor fi făcute analize ADN. Materialul genetic al celui decedat va fi comparat cu cel al mamei lui Bogdan Drăghici, de la care au fost prelevate deja probe biologice. Aceeași procedură a fost realizată și în cazul morții afaceristului Dan Condrea, fostul patron de la Hexipharma.

Ulterior, legiștii urmează să realizeze examenul toxicologic pentru a fi prelevate mostre din fiecare organ în parte. În urma acestei proceduri se va stabili dacă Drăghici consumase vreun medicament sau se afla sub influența unui drog.

Bărbatul era acuzat că și-a violat fiica

Drăghici a fost reținut de procurori și arestat preventiv mai multe luni în 2019 într-un dosar de viol cu minori. El a fost acuzat de procurori că și-a abuzat propria fiică.

Marți, 5 aprilie, Drăghici a primit sentința în prima instanță. El a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 2 la 15 ani și 4 luni de închisoare, însă putea face recurs. Totodată, Drăghici avea interdicție de a părăsi țara până în 26 mai 2022.